Tehnologia OLED (Organic Light-Emitting Diode) este formată din o componentă electronică în formă de folie foarte subțire luminoasă făcută dintr-un material organic semiconductor.
Un display OLED functioneaza fara backlight: Astfel poate afisa nivele foarte corecte de negru si poate fi mai subtire si mai usor decat un LCD. In conditii de lumina redusa (ca un dark room), un OLED poate sa obtina contrast mai mare ca un LCD, indiferent daca LCD-ul foloseste lampa catodica fluorescenta sau backlight de tip LED.
Dr. SangBeom Han, CEO şi preşedinte al diviziei LG Display, liderul mondial al inovaţiei în tehnologia ecranelor, a declarat astăzi, în timp ce susținea discursul de deschidere al IFA 2015 la Berlin, că OLED reprezintă un salt revoluţionar în tehnologia ecranelor ce va schimba vieţile oamenilor.
“Trăim într-o eră a ecranelor. Prin intermediul ecranelor răspândim informaţii. Cu ajutorul ecranelor, comunicăm. Prin ecrane, privim în viitor şi visăm la acesta,” a spus Dr. Han în discursul său pe tema “Cum ne vor schimba ecranele viaţa.”
Ecranele devin din ce în ce mai importante, întrucât modul lor de folosire se extinde dincolo de electronice de consum şi dispozitive IT sau mobile pentru maşini, spitale şi şcoli.
“Ne dorim ca OLED să fie elementul declanșator ce va deschide drumul spre viitorul în care ne dorim cu toţii să trăim”, a afirmat Dr. Han, cel care este primul CEO din industria ecranelor care să fi primit onoarea de a ţine discursul de deschidere al IFA, care, în mod normal, revine directorilor companiilor de electronice de consum.
Dr. Han a mărturisit audienţei că OLED este singura tehnologie care depăşeşte limitele ecranelor convenţionale, deoarece oferă o imagine mult mai aproape de realitate, combinată cu un aspect extrem de dinamic. OLED oferă lumină şi culori extrem de vii, deoarece se bazează pe surse de lumină auto-generate. Flexibilitatea şi transparența sunt rezultatul dezvoltării materialelor inovative OLED. Aceste caracteristici esenţiale permit ecranelor OLED să transforme în realitate ceea ce, până acum, ar fi putut fi doar imaginat.
Dr. Han a declarat că cercetarea din cadrul diviziei LG Display se axează pe aducerea unui plus de valoare consumatorilor, ceea ce nu poate fi obţinut în cadul ecranelor convenţionale. Ecranele OLED pot fi folosite în numeroase aplicaţii ce vor fi dezvoltate, de la accesorii şi modă, la mobilier de casă şi design interior.
Supranumit şi “Tatăl tehnologiei OLED” Dr. Ching W. Tang, profesor la Universitatea Rochester din New York şi la Universitatea de Ştiinţă şi Tehnologie din Hong Kong, Prof. Dr. Peter Zec, fondator şi preşedinte al Premiului Red Dot Design şi Udo Heider, vice preşedinte al Merck, compania globală chimică şi de materiale, au avut intervenții pe parcursul prezentării de deschidere şi au susţinut posibilităţile pe care OLED le oferă, de a transforma imaginaţia în realitate.
Dr. Ching W. Tang afirmă: “Neavând iluminare din spate şi alte straturi auxiliare, ecranul OLED este în mod categoric mai puţin complicat, comparabil cu ecranele LCD. În timp, și costurile de producție vor fi mult mai mici. Nu am niciun dubiu, având în vedere performanţa sa superioară şi funcţiile avansate – pliabil, portabil, flexibil şi transparent, că OLED este tehnologia de referință a generaţiei următoare.”
În plus, binecunoscutul regizor Sir Ridley Scott a afirmat într-un video al prezentării de deschidere faptul că televizorul OLED prezintă prima tehnologie a ecranelor care afişează un negru perfect, aspect ce creează un contrast fin de culoare care livrează deplin calitatea imaginii pe care şi-o doreşte în filmele sale. “Consider că este ceva complet nou şi sunt bucuros să spun că aş fi încântat ca toate filmele mele să fie vizionate pe revoluţionarul televizor OLED”, a adăugat acesta.
Deşi LG Display a ales să meargă pe această cale dificilă reprezentată de dezvoltarea tehnologiei OLED, Dr. Han a declarat că firma este mândră de faptul că și-a atins scopul de a crea un ecran ce afișează imaginaţia şi visele oamenilor. El a susținut că OLED va avea un viitor glorios datorită convergenţei diferitelor sectoare de tehnologie, alături de participarea partenerilor externi ce vor beneficia de pe urma dezvoltării OLED.
LG Display a prezentat câteva prototipuri OLED la evenimentul de deschidere IFA. Compania a introdus un ecran “wave” cu două feţe de 111 inci (Vertical Tiling OLED), creat prin ataşarea a trei ecrane OLED Ultra HD de 65 de inci.
LG Display a mai prezentat şi un ecran cu două feţe de 55 inci cu o grosime de aproximativ 5.3 mm, fiind mai subţire decât cel mai recent smartphone, şi cântărind doar 12 kilograme, ceea ce îl face potrivit pentru expunerea într-o varietate de locaţii. În plus, compania a prezentat un ecran OLED de tip “wallpaper”, de 55 inci, cu o grosime mai mică de un milimetru, care poate fi ataşat sau dat jos de pe perete în mod instant datorită spatelui magnetic.