După cele două hackathoane de 24 de ore ale Innovation Labs, proiectele finaliste au ajuns la etapa Boost Day.
Pe 20 aprilie, zece echipe de tineri ce dezvoltă produse tech creative în zonele Disruptive Retail și Mobile și-au prezentat prototipurile în fața partenerilor, mentorilor și investitorilor, la jumătatea programului Innovation Labs 2015 susținut de Orange, Carrefour România, Romanian-American Foundation și Microsoft YouthSpark.
Următorul eveniment va avea loc pe 29 aprilie. Iar pe 25 mai, la Demo Day, toate echipele Innovation Labs 2015 își vor prezenta prototipurile finale în fața unui juriu de top și a potențialilor investitori și utilizatori, intrând în competiție pentru finanțare și sprijin.
Câteva exemple dintre soluțiile oferite de către participanți:
Vitabox.me este o aplicație pentru pasionații de fitness ce propune planuri de suplimentare nutrițională în funcție de obiceiurile de antrenament ale fiecărui utilizator. Echipa a plecat de la observația că piața românească de suplimente nutritive pentru fitness este în creștere, opțiunile sunt variate, dar posibilitatea de a primi recomandări personalizate este foarte redusă. Astfel, echipa Vitabox.me creează profiluri personalizate ale utilizatorilor în funcție de informațiile primite de la diferitele dispozitive de monitorizare a activității fizice. Pentru fiecare profil, nutriționiști și antrenori de prestigiu vor oferi recomandări fiecărui utilizator în parte, existând și opțiunea cumpărării directe a suplimentelor necesare.
BuyerBrain oferă o soluție ce măsoară reacțiile subconștiente ale consumatorilor față de un anumit produs sau mesaj, prin analiza unui set divers de informații biometrice. Software-ul se adresează companiilor care fac cercetare de piață, agențiilor de publicitate, cât și multinaționalelor sau companiilor mari care doresc o mai mare precizie și putere predictivă a analizei comportamentului consumatorilor.
Coinfetti dezvoltă un mediator tehnologic între banii digitali (bitcoins) și monedele convenționale (de exemplu lei, dolari sau euro), oferind posibilitatea convertirii instant a bitcoins, pe cardul utilizatorului. Problema actuală de la care au pornit membrii echipei a fost durata mare necesară conversiei, un factor ce adesea descurajează oamenii să apeleze la banii digitali.
Veiled își propune să revoluționeze publicitatea creativă, oferind companiilor posibilitatea de a-și expune ofertele promoționale în aproape orice loc din oraș. Consumatorii vor putea accesa aceste oferte prin camera telefonului, într-o interfață de realitate augmentată. Aplicația oferă o alternativă la modalitățile clasice de comunicare cu clienții, fiind gândită special pentru publicul lumii digitale.
A treia ediție a Innovation Labs, cel mai mare program de pre-accelerare din România, a debutat în luna martie cu două evenimente Hackathon de 24 de ore, în București și Cluj. Dintre cele 71 de idei care au intrat în competiție, 24 de echipe din București și 6 din Cluj au fost selectate pentru a-și continua dezvoltarea cu sprijinul mentorilor și partenerilor din program. Prin workshopuri și mentorat direct pentru lucrul în echipă, orientarea în peisajul tehnologic actual, înțelegerea utilizatorilor și managementul unui startup, tinerii au dobândit instrumentele cu care își continuă dezvoltarea viziunii și a produselor lor.
Eu o să fiu prezentă la următoarul eveniment și o să vă țin la curent cu ce aplicații mai creează tinerii români.
Comentarii