ASUS ROG Gladius II + ROG Strix Fusion 300 + ROG Strix Edge Review

ASUS ROG Gladius II + ROG Strix Fusion 300 + ROG Strix Edge Review

17 aug. 2018 Gaming

Am primit recent, din partea Asus, un pachet de periferice dedicate gaming-ului. Este vorba de căștile ROG Strix Fusion 300, mouse-ul ROG Gladius II și mousepad-ul ROG Strix Edge.

Asus ROG Gladius II

Cel mai impresionat device din tot pachetul, mouse-ul ROG Gladius II este un mouse cu un aspect plăcut, care m-a surprins în performanță cu Claw Grip.

Fiind plasat în partea superioară a „șoarecilor de gaming”, datorită prețului, aveam ceva așteptări de la ROG Gladius II.

Ca primă impresie,la deschiderea cutiei, descoperi foarte multe accesorii:

  • un pouch de mesh textil pentru transport,
  • cablu braided de 2m
  • cablu normal de 1m, probabil pentru laptop
  • 2 switch-uri de rezervă
  • instrucțiuni
  • un sticker
  • Mouse-ul în sine.

Săculețul de transport este chiar interesant și indicat pentru cei care călătoresc mult, pentru a-l proteja.

ROG Gladius II nu numai că vine dotat cu switch-uri Omron mecanice pe ambele butoane principale, dar acestea se pot și schimba destul de ușor, pentru a prelungi viața mouse-ului sau pentru a-l curăța la interior. Ba mai mult de atât, ai două switch-uri de rezervă în cutia mouse-ului.

Aspectul mouse-ului este foarte agresiv, futurist, cu iluminat pe o bandă de LED-uri plasată pe partea inferioară a mouse-ului, pentru a ilumina în jos – pe mousepad. Mi-a plăcut mult acest stil de iluminat, deoarece majoritatea modelelor de mouși cu iluminat RGB au în palmă diferite pattern-uri, iar atunci când îi folosești, inevitabil acoperi toată lumina. Aici LED-strip-ul luminează într-un mod foarte plăcut pad-ul în jurul mouse-ului pentru a crea o imagine reușită în jurul mâinii tale.

În partea superioară, la butoane, Gladius II este puțin mai wide, aducând ceva a forma clasicului Deathadder de la Razer. Forma este foarte plăcută și comodă și m-am trezit adesea folosind mai mult Claw Grip decât Palm Grip. Mai rar să găsești un model de mouse care este mai comod pentru acest tip de prindere.

Tot în partea superioară, între butoane, avem conectorul mouse-ului, unde se înfige unul din cele 2 cabluri din pachet. Foarte drăguț este faptul că ai buton de Lock pentru cablul ales, pentru ca oricât de supărat ai trage de el, să nu te deconectezi în mijlocul luptei.

ROG Gladius II nu are buton dedicat pentru schimbatul profilelor memorate, dar se poate face acest lucru apăsând simultan butonul de DPI Switch și butonul de Next sau Back. Destul de ușor, dar necesar ,deoarece nu ai posibilitatea să memorezi multe setări de DPI în fiecare profil.

Senzorul lui ROG Gladius II este de maxim 12000 DPI, setabil la intervale de 100 DPI. Acesta este senzorul Pixart PMW3360, senzor cu care deja ne-am obișnuit la modelele high-end de mouși. Este un senzor excelent, care își face treaba fără comentarii și fără scăpări. Are o accelerație maximă de 50G cu viteza maximă de 300inch/secundă și un polling rate de 1000Hz.

Mouse-ul este puțin greu, având 110 grame fără cablu. Nu pot să zic că m-a deranjat teribil, dar știu că sunt persoane care țin foarte mult la greutatea mouse-ului, iar orice gram în plus contează pentru cei care joacă cu DPI redus și mișcări foarte ample din cot – cei care ocupă tot mousepad-ul.

Toate butoanele sunt configurabile cu ajutorul aplicației proprii ROG Armory. Inclusiv cel din lateral, „Sniper Button”, care schimbă, cât timp este apăsat, între cele 2 rezoluții asignate profilului selectat. Eu l-am oprit dar sunt destule persoane care îl folosesc.

Iluminatul este separat pe 3 zone: rotița de scroll, Logo-ul ROG și banda de LED de pe marginea inferioară. Toate pot fi sincronizate împreună, separat sau sincronizate cu Aura Sync (Software-ul celor de la Asus care sincronizează toate device-urile cu iluminat Aura).

Mouse-ul este puțin marișor (126mm*67mm*45mm), dar nu m-a deranjat.

Asus ROG Strix Fusion 300

O pereche de căști destul de scumpă de la Asus ROG…

În primul rând, am o idee de concurs pentru ASUS: La următorul eveniment puteți face un timed challenge -1v1 la desfăcut, montat, demontat și reasamblatul căștilor înapoi în cutia lor.

Cutia căștilor Asus ROG Strix Fusion 300 arată interesant, dar este extrem de greu de desfăcut și de împachetat la loc.

Trecând peste acest mic impediment, ce găsim în cutie de fapt?

  • Căștile Asus ROG Strix Fusion 300
  • 2 Seturi de Pernițe pentru urechi, unul acoperit cu material textil și unul cu piele
  • Cablu USB
  • Cablu Jack pentru conectarea la telefon/consolă etc

Căștile sunt ok la greutate, la 360 grame fără cablu. Sistemul de reglare al brațelor este suficient de ferm încât să nu se lase prea ușor și îmi place inserarea siglei ROG pe brațele metalice care sunt descoperite când căștile sunt întinse la maxim.

După o perioadă de trei săptămâni de utilizare a căștilor, am câteva concluzii pentru voi:

  • Se încălzesc destul de rău.

Poate problema cea mai mare pe care am avut-o cu ele este faptul că mi se încing urechile destul de rău dupa o oră de utilizare continuă. Efectul este diminuat puțin dacă treci la pernițele textile, care respiră puțin, dar tot te încălzești, doar că durează puțin mai mult. Probabil că nu a ajutat că testarea am făcut-o fix în perioada cea mai călduroasă a anului.

  • Sunetul nu este configurabil

Deși au placă de sunet integrată pentru a putea beneficia de efectele virtuale surround 7.1, softul dedicat  Asus nu are un equalizer, sau orice preset pentru a putea modifica sunetul. Poți face asta dacă conectezi prin jack, iar placa de sunet permite acest lucru, dar pierzi iluminatul căștilor și efectele 7.1.

  • Bass-ul este potrivit

Nu vei fi surprins de puterea bass-ului, mai ales la volum ridicat, dar el există și nu perturbă sunetele medii (lucru care se întâmplă la anumite modele care au bass-ul prea pronunțat). Acest lucru ajută în anumite jocuri, unde este mai importantă localizarea inamicului decât să îți explodeze urechile de la Bass.

  • Microfonul este mediocru

Sunetul captat de microfon nu este cel mai bun, cumva mă așteptam la mai mult la acest preț, dar deja microfoane mediocre pe căști de gaming este ceva previzibil.

  • Pot fi folosite și la telefon/consolă.

Din cauză că vin cu 2 cabluri diferite, poți conecta căștile la telefon, pentru a le folosi pe stradă, sau la consolă. În ambele cazuri am avut impresia că se aud OK, dar nu se pot da extraordinar de tare. Chiar și așa. ajută faptul că izolează sunetul din exterior destul de bine, cumva să compenseze faptul că nu pot fi date foarte tare. Le poți conecta prin jack și la PC, dacă ai o placă de sunet capabilă să interpreteze semnalul pentru microfon și căști printr-un singur jack, dar pierzi funcționalitatea 7.1 (Dacă te interesează) și luminile roșii.

  • Sistemul de Virtual Surround 7.1 merge ok doar în Muzică

Chiar și în jocuri, deși generează ceva ecou, dar în momentul în care te conectezi la o aplicație de voice chat (Teamspeak, Discord, Skype etc) și ai pornit sistemul de Surround 7.1 vei regreta enorm. Ecoul devine mult prea accentuat și trebuie să oprești Surround-ul ca să auzi cum trebuie.

  • LED-urile sunt monocolore.

Într-o lume dominată de LED-uri RGB, Asus ROX Strix Fusion are Led-uri monocolore, roșii. La un preț de aproape 500 lei, mă așteptam la ceva mai multe culori.

Per total o pereche de căști decentă, care nu pot să zic că mi s-a părut cea mai bună la un capitol anume, dar acoperă cam tot ce are nevoie un gamer. La prețul ridicat mă așteptam ca LED-urile să nu fie doar roșii, iar software-ul Asus să fie mult mai avansat. Mi-a plăcut că vine cu 2 cabluri diferite, USB și Jack, ambele braided, pentru a putea conecta căștile la orice device posibil. Sunetul este decent, nu iese în evidență la nici un capitol dar nici nu distorsionează sau are calități slabe la volum înalt. Bass-ul nu distorzionează mediile, iar înaltele sunt foarte clare.

Asus Rog Strix Edge:

Mousepad-ul este unul subțire, de numai 2mm grosime, dar foarte rezistent. Având dimensiuni mai puțin tradiționale, 400 x 450 x 2 mm, acesta poate fi poziționat atât pe verticală, cât și pe orizontală, în funcție de setup-ul biroului.

Am apreciat faptul că are marginile cu cusături speciale, pentru a preveni desprinderea materialului de la suprafața pad-ului de restul padului, un lucru foarte întâlnit, chiar și la pad-uri mai scumpe. Pe partea inferioară are un cauciuc special, pentru a minimiza deraparea pad-ului

ROG Strix Edge are un pattern cu aspect foarte plăcut, care a funcționat perfect cu orice mouse pe care l-am avut la îndemână, iar senzația conferită asupra mâinii a fost una plăcută.

Pentru că este foarte subțire, este ușor de rulat și transportat.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.