ASUS a lansat în România routerele RT-AC5300 și RT-AC88U, alături de repetorul de semnal Wi-Fi RP-AC68U.
În ziua de azi, conexiunea la internet este extrem de importantă, iar routere au devenit mici „monștrii”. ASUS RT-AC5300 este considerat cel mai rapid router din lume, chiar mai rapid decât o conexiune prin cablu, iar prețul lui este unul pe măsura specificațiilor –
În cazul în care nu aveți nevoie de atâta putere, RT-AC88U pare o variantă mai bună și un pic mai ieftină –
RT-AC5300 stabilește un nou nivel de performanță, fiind echipat cu 8 antene și tehnologie Broadcom NitroQAM.
ASUS RT-AC5300 este un router tri-band wireless de înaltă performanță, cu tehnologie Broadcom NitroQAM ce oferă, în mod combinat, cele mai mari viteze Wi-Fi din lume cu valori ce ajung la 5334Mbit/s.RT-AC5300 utilizează o configurație de antene MIMO 4×4 (4 transmițătoare, 4 receptoare) pentru toate cele trei benzi. Combinat cu AiRadar pentru formarea fasciculului de unde și Tri-Band Smart Connect, RT-AC5300 oferă performanțe remarcabile pentru dispozitive multiple, acoperind o arie foarte largă.
ASUS RT-AC5300 include un accelerator de performanță pentru gamingul online, prin intermediul Gamers Private Network (GPN) de la WTFast, care reduce în mod semnificativ timpii de răspuns și latența, având viteze mai bune decât o legătură prin cablu. WTFast folosește GPN, o rețea dedicată, globală, ce oferă utilizatorilor cei mai mici timpi de răspuns și cele mai scăzute latențe, parametri critici pentru jocurile online. GPN poate reduce timpul pentru ping cu 30-60%, reduce abaterile de la viteza medie cu 70-90% și taie răspunsurile rutelor invalide cu 70-90%.
Prin rutarea automată a pachetelor de date din jocuri pe cea mai eficientă rută de internet, pierderile de informație sunt reduse, asigurând răspunsul rapid și o experiență plăcută de gaming. GPN suportă practic toate jocurile multi-player de competiție și are setări optimizate pentru cele mai populare titluri.
Tehnologia Tri-Band Smart Connect selectează în mod inteligent frecvența optimă pentru fiecare dispozitiv, bazându-se pe viteza acestuia, puterea semnalului și aglomerarea fiecărei benzi. Rezultatul constă într-o acoperire mai bună și în mai multe conexiuni stabile, în permanență.Pentru utilizatorii avansați, suportul pentru Link Aggregation (802.3ad) furnizează o modalitate de combinare a celor două porturi Gigabit Ethernet LAN într-o singură conexiune cablată, ultra-rapidă, de 2Gbit/s (utilizând două cabluri de rețea). Această funcție, găsită în mod normal pe switch-urile profesionale, va primi o atenție specială din partea utilizatorilor ce posedă servere de stocare NAS, compatibile cu acest standard. Utilizatorii vor putea să exploateze la maximum capacitățile serverelor NAS, pentru backup-ul rapid al datelor și partajarea acestora.
Routerul RT-AC88U oferă rate de transfer combinate de până la 3168 Mbps, optim pentru streaming video 4K/UHD.
Routerul ASUS RT-AC88U accelerează traficul în rețea cu ajutorul a tehnologiei Broadcom NitroQAM obținând rate de transfer de până la 3167Mbit/s. Designul cu patru antene, combinat cu ASUS AiRadar pentru modelarea semnalului radio, oferă o acoperire mai largă și mai stabilă. RT-AC88U are la bază un procesor dual-core, tactat la frecvența de 1.4GHz, pentru performanțe superioare în utilizare. Rata de transfer a datelor prin portul USB poate atinge valori de până la 100MB/s, în timp ce transferul de la WAN către LAN se apropie de 1800Mbps. Pasionații de jocuri online vor aprecia routerul RT-AC88U datorită acceleratorului integrat, motorizat de Gamers Private Network de la WTFast. Alte inovații includ suportul pentru Link Aggregation 802.3ad, ce permite combinarea a două porturi Gigabit Ethernet LAN într-o singură conexiune cablată.
ASUS RT-AC88U este alegerea ideală pentru utilizatorii care doresc o acoperire extinsă, ușurință în exploatare, conexiuni mai rapide și mai stabile.
Repetorul de semnal Wi-Fi RP-AC68U este un model de top ce extinde acoperirea wireless. Acesta funcționează în rețele Wi-Fi 802.11ac și oferă viteze de transfer de până la 1900Mbps.
Finisajele stilate ascund un design format din patru antene interne (trei receptoare și patru transmițătoare) ce ajută la extinderea rețelei Wi-Fi 802.11ac. Cu ajutorul portului USB 3.0 integrat, RP-AC68U poate conecta diferite medii de stocare cu interfață compatibilă, devenind un centru pentru interconectarea rețelei de acasă. Cinci porturi Gigabit Ethernet adaugă mai multă flexibilitate pentru conexiunile prin fir, iar modul Media Bridge permite utilizatorilor să transforme orice conexiune cablată într-una wireless.
Am nevoie de un router nou si foarte bun…dar acesta este cam scump…nu cred ca e pentru folosirea acasa…mai mult pentru firme…localuri…etc 🙂
am si eu unul
are o raza de acoperire foarte buna