Deocamdată am alte priorități, dar sper ca până la sfârșitul anului să-mi achiziționez și eu un sistem de camere video pentru locuința mea. Aș prefera camere video ce se pot conecta la internet și dispun de o aplicație mobilă pentru smartphone-ul meu – ca să pot supraveghea live casa la orice oră, și să dispună și de Night Vision pe timpul nopții sau când lumina este stinsă. Desigur, toate aceste camere le voi folosi pentru a surprinde posibilii infractori, așa că vreau să le văd fața sau semnalmentele la o rezoluție cât mai bună, HD chiar.
TP-LINK a adus în România cea mai nouă și mai performantă soluție din gama camerelor de supraveghere IP, modelul NC250. Camera are un design compact și oferă conexiuni prin cablu și/sau wireless N 300Mbps, pentru a transmite în timp real, fără întreruperi, conținutul filmat, direct pe telefon sau laptop. NC250 are și funcție de range extender, astfel încât să ofere o acoperire optimă a rețelei wireless în orice colț al locuinței. Camera filmează HD, oferind imagini clare, pe timp de zi și de noapte, cu ajutorul tehnologiei Night Vision, care asigură vizibilitate optimă în întuneric până la o distanță de șase metri.
Tehnologia de compresie video avansată H.264, care reduce cu până la 80% dimensiunea fișierelor video fără a le altera calitatea, asigură transmiterea de imagini la rezoluție HD pe tablete și smartphone-uri. Camera se instalează foarte ușor pe laptop sau pe smartphone cu ajutorul aplicației tpCamera, în timp ce serviciul TP-LINK Cloud permite vizionarea în timp real a imaginilor, indiferent de locație.
În cazul detectării mișcării sau zgomotelor, camera trimite automat notificări pe e-mail sau FTP. Pe lângă performanța video HD, NC250 oferă streaming audio foarte bun cu ajutorul microfonului încorporat, fiind foarte potrivită pentru supravegherea locuinței pe timpul vacanțelor, sau în utilizarea de zi cu zi pentru monitorizarea copiilor aflați în grija bonelor, monitorizarea animalelor de companie sau a sediilor de birouri. Camera NC250 este deja disponibilă în magazine la prețul recomandat de 290 de lei (TVA inclus).
TP-LINK România pune la dispoziția clienților săi o linie de suport tehnic (numărul de telefon: +4 031 1011290, tarif normal), care alături de Live Chat-ul de pe pagina www.tp-link.ro, poate fi utilizat de luni până vineri între orele 10:00 și 19:30. În afara orelor de program, utilizatorii pot lăsa un mesaj offline in chatul de pe www.tp-link.ro, pot folosi formularul de suport dedicat, http://www.tp-link.ro/support/contact sau pot trimite un email la adresa support.ro@tp-link.com.
Cred ca e o camera chiar buna
pret ok…performanta…merita achizitionata