fbpx

Review Acer ConceptD 5 Pro – CN515-71P

Review Acer ConceptD 5 Pro – CN515-71P

1 mart. 2020 Laptop

Compania Acer este cunoscută pentru laptopurile mai accesibile ca preț, dar are în portofoliu și  laptopuri de top, adevărate flagship-uri – precum Acer ConceptD 5 Pro – un laptop conceput special pentru designeri, creatori de conținut și creativi.

În interiorul carcasei se află un procesor de top, o placă video puternică și destulă memorie pentru nevoile oricărui creator de conținut. La care se adaugă și un ecran uimitor 4K.

Pentru că sunt grafic designer, video editor de când tot fac review-uri video și mai nou învăț și modelare 3D, am apreciat enorm acest laptop. Laptopurile atât de puternice de obicei sunt de gaming, și dau așa bine când mergi cu ele la o întâlnire de afaceri…

Specificații model primit la testat:

Procesor – 2.6GHz Intel Core i7-9750H (6-core, 12MB cache)

Placă video –  Nvidia Quadro T1000

Memorie – 32GB DDR4

Display –  15.6 inch, IPS, 4k – 3840×2160

Stocare – 512 GB SSD

Porturi – 2x USB3.1, 1x USB3.1 Type C, 1x USB2.0, 1x audio jack, HDMI, Ethernet

Camera web – 720p

Greutate – 2.2 kg

Dimensiuni – 24x362x263 mm

Design

Acer ConceptD 5 Pro arată bine, este fabricat dintr-un aliaj gros de magneziu, este negru mat, iar logo-urile sunt discrete. Strică un pic design-ul aerisirea din spate ce s-ar potrivi mai degrabă unui laptop de gaming.

La capitolul conectivitate laptopul dispune de porturile standard, două USB 3.1, un USB 2.0 mai lent, un port USB type C și un port HDMI. Mi-ar fi plăcut să văd și porturi Thunderbolt, DisplayPort sau un cititor de carduri.

În interior, ConceptD 5 Pro stă mult mai bine când vine vorba de conectivitate, acesta dispunând de un adaptor super rapid Wi-Fi 6, alături de Gigabit Ethernet și Bluetooth 5.0.

Tastatura este una clasică, tastele sunt mari și iluminate cu un portocaliu relaxant, ce mi se pare că se potrivește perfect cu design-ul laptopului. Baza este suficient de robustă, ceea ce înseamnă că tastele pot fi apasate cu forță și viteză fără să se simtă ciudat.

Trackpad-ul este decent. Suprafața este netedă, precisă și are suport complet pentru gesturi, iar butoanele încorporate răspund foarte ușor.

Display

Ecranul de 15.6 inchi are o rezoluție 4K, ceea ce înseamnă un nivel foarte mare de densitate al pixelilor – de 282ppi. Ecranul lui ConceptD 5 Pro este clar. Foarte clar. Iar pentru userii ce lucrează în design acest lucru este crucial.

ConceptD 5 Pro oferă 99,8% din gama sRGB și 98,9% din gama Adobe RGB – deci se poate lucra în ambele spații color fără probleme.

Nivelul de luminozitate de 385cd/m2 este imens – suficient de ridicat pentru a facilita utilizarea acestei mașinării sub luminile de la birou, dar și în aer liber.

Raportul de contrast de 1.480: 1 este excelent și înseamnă că întregul ecran are o vibrație a culorilor, o saturație și un contrast excepționale. Face o treabă excelentă în afișa schimbările subtile de culoare, atât de importante în grafică.

Ecranul lui Acer ConceptD 5 Pro este unul din cele mai bune de pe piață, cu contrast și culori de top. Cu o calibrare bună, e un monitor ideal pentru grafică, chiar dacă conectezi laptopul și la un alt monitor extern mai mare.

Performanță

Specificațiile lui Acer ConceptD 5 Pro sunt orientate către task-urile vizuale profesionale. Puterea grafică a acestui laptop pe care l-am primit eu în teste vine de la o placă video Nvidia Quadro T1000, ce, chiar dacă este mai slabă decât o altă variantă, mai scumpă, a ConceptD 5 Pro, ce dispune de Nvidia Quadro RTX 3000, își face treaba de minune, și este destul de puternică pentru proiectele de editare foto, video sau design complexe. Singurul lucru la care Concept D5 Pro o să fie pus în dificultate sunt proiectele de editare video 4K. O să facă față, dar mai greoi – pentru editare 4K vă recomand modelul cu placa video Nvidia Quadro RTX 3000.

Procesorul Core i7-9750H este unul din chipset-urile de ultimă generație pentru laptop de la Intel. Și cum Acer ConceptD 5 Pro este un laptop axat pe productivitate, vine și cu o memorie impresionantă de 32 GB RAM.

Laptopul este destul de puternic pentru a rula programe de editare foto și video fără bătăi de cap. Aplicațiile vor funcționa fluent și va face față cu brio sarcinilor multiple.

Varianta primită de mine are un SSD de 512 GB, ceea ce nu pot spune ca este suficient, însă există variante ale ConceptD5 Pro cu 1 TB SSD alături de 2TB HDD. Vitezele de scriere și citire sunt în jur de 3.500 MB/s ce sunt unele din cele mai bune ce pot fi găsite la un laptop, asa că programele și fișierele se vor deschide foarte repede, iar timpul de pornire este foarte scurt.

Ce aș recomanda, ar fi să tineți laptopul în priză cat timp lucrați, pentru că puterea scade destul de mult atunci cand este pe baterie.

Într-un test de lucru cu Photoshop, cu luminozitatea ecranului la 50%, bateria a ținut aproape 3 ore și jumătate, dar dacă luminozitatea este de 100% și îl folosesc mai intens, durata bateriei scade la aproape 2 ore, iar pentru uitat la filme cu luminozitatea de 50% bateria ține cam 4 ore jumătate.

Verdict

Acer ConceptD 5 Pro atrage atenția prin designul elegant, dar cele mai bune atribute ale sale sunt sub exteriorul negru din aliaj de magneziu. Cipul grafic Quadro, procesorul Core i7, SSD-ul extrem de rapid și cei 32 GB de memorie RAM vor face față cu brio la orice, de la editarea  profesională a fotografiilor, la proiecte de design și editare video, toate sunt posibile pe acest notebook.

Ecranul este fantastic, rezoluția 4K înseamnă o imagine foarte clară, iar calitatea culorilor este superbă. Ecranul este, din nou, o componentă ce face față fără probleme proiectelor creative.

Singurul lucru de care mă pot plânge este selecția slabă a porturilor de conectivitate.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Shares