Acum vreo trei săptămâni am descoperit cât de performantă este camera foto de pe Galaxy S7 și S7 edge, acum câteva zile am descoperit cât de bine rezistă Galaxy S7 și S7 edge la ore întregi de gaming, iar azi am fost la un eveniment Samsung unde am testat funcția Waterproof de pe noile modele de smartphone-uri de la Samsung. Dar despre funcția Waterproof o să vă vorbesc mâine, azi discutăm despre jocuri!
Am participat la un eveniment super fun organizat de Samsung dedicat gaming-ului pe telefon. George Buhnici ne-a învățat să jucăm jocul lui preferat de pe mobile – Clash Royale. Aici puteți vedea live-ul filmat de Buhnici. live în care mă puteți vedea și pe mine jucându-mă.
Clash Royale este unul dintre cele mai apreciate jocuri mobile ale momentului, el este realizat de Supercell, cei care au creat și Clash of Clans.
Clash Royale este un joc de strategie în timp real bazat pe runde. El combină elemente din jocuri cu cărţi și Tower-Defense. Scopul este acela de a distruge turnul adversarului gândind logic și folosind tactici. Dar nu contează atât de mult jocul în sine, cât orele petrecute de tine jucându-te.
Tehnologia Vulkan – pentru performanță îmbunătățită
Noile smartphone-uri Samsung Galaxy S7 și S7 edge introduc îmbunătățiri majore la nivel de hardware și software pentru a optimiza performanțele. Procesorul puternic Octa Core și capacitatea îmbunătățită a bateriei asigură un timp mai mare de utilizare, iar sistemul intern de răcire, împrumutat de la rachetele spațiale, asigură păstrarea unei temperaturi optime de funcționare a dispozitivului.
Mai mult, tehnologia Vulkan API, disponibilă în premieră pe Galaxy S7 și S7 edge, le oferă utilizatorilor posibilitatea de a juca jocuri cu cerințe grafice ridicate, păstrând un consum redus al bateriei.
Game Tools – pentru un joc neîntrerupt
Notificările primite pe telefonul mobil, fie mesaje, e-mailuri, apeluri sau chiar actualizări de aplicații, distrag atenția și chiar reușesc să întrerupă, să blocheze sau să șteargă o sesiune de gaming.
Majoritatea pasionaților de jocuri pe mobil au pierdut o cel puțin o dată pentru că au fost întrerupți de notificări. Tocmai de aceea funcția „Do not disturb”, disponibilă în Game Tools, este apreciată de utilizatori. Aceasta blochează notificările și apelurile și dezactivează anumite comenzi, pentru ca evoluția din timpul jocului să nu fie influențată de niciun factor extern.
În plus, tot mai mulți pasionați de jocuri urmăresc online finalele campionatelor locale sau internaționale sau participă la turnee online pentru a-și îmbunătăți performanțele și pentru a învăța din tacticile celor mai buni jucători. Astfel, unul dintre cele mai importante avantaje pentru gameri este posibilitatea de a-și înregistrat partidele de joc și a le împărtăși pe rețelele sociale, folosind Game Tools, fără a avea nevoie de alte aplicații. Asta este și funcția mea preferată. Păcat că nu pot înregistra mereu ecranul telefonului.
De asemenea, Galaxy S7 și S7 edge dispun de o nouă tehnologie care permite o viteză mai mare de încărcare a bateriei, atât prin cablu, cât și wireless, iar slotul de card SD permite extinderea capacității de stocare până la 200 GB. Așa o să ai loc pentru toate jocurile tale preferate, că singur nu ai doar un joc în telefon.
Dacă aș primi un leu pentru fiecare moment în care am fost întrerupt de o notificare sau de un apel în timpul unui joc, ei bine aș avea destui bani pentru o pereche de căști Hyper X Cloud 2 sau chiar mai mult.
hahah 😀