Nu toate device-urile trebuie să fie strălucitoare, pline de lumini și să promită performanțe extreme. Uneori, un upgrade bun este unul discret, silențios și surprinzător de practic.

Trust OZAA Compact Silent Clicking este fix genul acesta de mouse: wireless, multi-device (adică simplu de folosit cu mai multe device-uri) și cu o autonomie care te face să uiți unde ai pus cablul de încărcare.

La prima vedere, îți atrage atenția designul compact – doar 105 mm lungime, 64 mm lățime și 37 mm înălțime – care se potrivește perfect în palmă, indiferent dacă lucrezi la birou sau stai comod pe canapea cu laptopul în brațe. Greutatea de aproximativ 68-69 de grame îl face suficient de ușor încât să nu-ți obosească mâna, dar destul de solid cât să nu pară fragil.

Butonul de DPI permite ajustarea sensibilității între 800 și 3200 DPI. Asta înseamnă că poți trece rapid de la un control precis pentru editare foto, la o viteză mai mare pentru browsing sau lucru pe ecrane mari. În plus, are în total șase butoane – inclusiv cele laterale pentru „înainte” și „înapoi” – toate cu sistem Silent Clicking, ceea ce înseamnă că fiecare apăsare este aproape imperceptibilă ca zgomot.

Partea eco-friendly zic că este importantă și ea: carcasa este realizată din 60% plastic reciclat, o alegere din ce în ce mai prezentă în portofoliul Trust.
Dincolo de asta, conectivitatea multi-device îți permite să îl folosești pe până la trei dispozitive diferite – două prin Bluetooth și unul prin receiver-ul USB de 2,4 GHz. Raza de acțiune ajunge până la 10 metri, suficient cât să îl folosești și la prezentări, nu doar la birou.

Bateria reîncărcabilă prin USB-C este unul dintre punctele forte: cu doar trei ore de încărcare completă, obții până la o lună de utilizare normală. În plus, are și funcție de economisire a energiei, intrând automat în standby dacă nu îl folosești.

Toate aceste detalii oferă o experiență de lucru extrem de plăcută. Un mouse silențios schimbă complet atmosfera – nu mai ai click-uri enervante în timpul apelurilor video, nu mai deranjezi colegii în open space și nici familia acasă, iar senzația la apăsare e comparabilă cu atingerea unei perne moi. Este genul de confort pe care îl apreciezi și mai mult după câteva ore bune de lucru.

Trust OZAA Compact Silent Clicking nu este un mouse de gaming, dar nici nu trebuie să fie. El excelează acolo unde contează pentru majoritatea utilizatorilor: confort ergonomic, autonomie generoasă, versatilitate prin conectivitatea multi-device și un design sustenabil.

Este accesoriul pe care îl folosești zi de zi fără să-ți dai seama cât de mult îți ușurează viața… până când îl uiți acasă și trebuie să împrumuți un mouse de gaming super gălăgios și greu.

Prețul? În jur de 130-150lei, depinde de comerciant – acum pe eMAG este 135lei. Un preț corect, zic eu.