Cât de bună este rețea socială LinkedIn pentru profesioniști și dezvoltarea afacerii?
Eu una recunosc că intru pe LinkedIn doar când sunt în cautarea unui job, doar atunci îmi actualizez informațiile. Dar după ce am primit o scurtă analiză a acestei rețele sociale de la agenția Today’s, o să încerc să-mi actualizez datele mai des.
Today’s, una dintre cele mai dinamice agenții de marketing online din România, prezintă în cifre și motive relevante de ce această platformă socială este atât de importantă pentru mediul business.
Dacă pe Facebook este vorba despre individ și activitățile sale personale, pe LinkedIn discursul se schimbă spre activități profesionale, patru din cinci membri ai platformei având drept de decizie în business. Totodată, rețeaua este un mediu foarte bun pentru promovarea evenimentelor premium, a serviciilor și a produselor dedicate segmentului B2B. În România, sunt peste 1,7 milioane de utilizatori, iar 50% din utilizatori sunt manageri sau senior partners. La nivel mondial, această rețea are peste 259 de milioane de utilizatori care pot reprezenta o potențială conexiune pentru extinderea afacerii și în alte regiuni.
Dată fiind natura LinkedIn, orientată spre profesioniști, merită luată în calcul și distribuția forței de muncă pentru membrii acestei platforme. Astfel, sunt prezenți în această rețea peste 35.000 de directori de companii, peste 51.000 de manageri și aproximativ 13.000 de fondatori și proprietari de firme. Acestora li se alătură și peste 3.000 de seniori în business, cu vârstă de peste 55 de ani și cu experiență vastă în domeniile de activitate. În plus, peste 100.000 de utilizatori lucrează în IT, domeniul pe care se fundamentează și din care au pornit în ultimii ani zeci de startup-uri evaluate la zeci, sute sau chiar miliarde de dolari.
Today’s recomandă LinkedIn și pentru promovarea serviciilor, dat fiind că este canalul cu cea mai mare rată de conversie față de alte instrumente PPC (pay per click). Sunt peste patru milioane de pagini ale companiilor, iar prin publicitatea cumpărată prin această rețea socială sunt asigurate o creștere a vizibilității brandului și crearea unei relații cu potențiali clienți. De asemenea, poate reprezenta o platformă foarte bună pentru recrutare, promovând anunțul de angajare al companiei către profesioniștii acelei industrii.
O retea orientată spre mediul de afaceri , asta’i noua in Romania , putini cred ca au auzit de asa ceva si cred ca , putini vor intra pe aceasta retea , nu toti avem in sange „afacerea” ..