V-am povestit deja despre realme 7 Pro, un smartphone bun cu un preț super bun, review-ul lui este pe canalul meu – PrettyTech, iar astăzi o să discutăm despre realme 8 Pro. Iar în câteva zile o să postez și review-ul pentru realme 8.

În plus, în câteva zile o să organizez și un concurs unde puteți câștiga smartphone-ul realme 8 și smartwatch-ul watch s Pro. Da, ambele device-uri.
Pe lângă prețul de 1400lei, un mare plus pentru realme 8 pro este camera foto, mai ales obiectivul cu senzor de 108MP același ca pe Samsung sau Xiaomi, care este perfect pentru zoom și crop. Am făcut câteva poze, iată cum au ieșit.



Dar realme 8 Pro are un sistem quad-camera, obiectivul de 108MP wide, 8MP ultrawide, 2MP macro și 2MP de adâncime – pentru efectul de bokeh.

Pozele ies foarte bine, deși telefonul e un pic lent la pozele de 108MP, doar un pic, dar asta e și normal. Poate filma 4K la 30fps și stabilizarea e decentă. Iar focalizarea pe modul foto face o treabă bunicică. Dar realme8 Pro dispune de multe funcții și filtre – Tilt-shift Time-lapse Video, Starry Time-lapse Video, New Super Nightscape Mode, Ultra Nightscape Video, Neon Portrait, Dynamic Bokeh, Dual-view Video
Camera frontală, de selfie, este de 16MP și poate filma la 1080. Iată și un selfie.

Am început un pic ciudat review-ul, cu camera foto, dar am zis să încep cu ce e mai interesant. Să revenim și să trecem rapid și prin celelalte specificații.
Design-ul este simplu dar clar ușor de recunoscut, asta datorită sloganului scris mare pe telefon – Dare to Leap – Îndrăznește să sari, să te scufunzi să faci Pasul, prima dată am citit Dare to Lead. Acest slogan se vede și prin husa oferită gratuit care vine cu telefonul. Nu e rău, nu arată rău deloc, e altceva, mie îmi place și îmi place și așezarea camerei foto. Culoarea modelului testat de mine este negru – Infinite Black , dar realme 8 pro o să fie disponibil la noi și pe albastru, tot așa metalic. Eu sper să ajungă și modelul pe galben, care chiar arată grozav și mai e și glow in the dark.

Cu o greutate de 176grame, telefonul se așează bine în mână, raportul mărime ecran este de 83,3%, se putea și mai bine. Mie îmi plac ecranele cât mai mari și telefoanele cărora nu le vezi marginile.
Ecranul este de 6,4 inci cu o rezoluție de 1080x2400px FHD+ și o densitate a pixelilor de 409 ppi, nu-i rău. Ecranul se vede bine, este super Amoled și îmi aduce un pic aminte de smartphone-urile Samsung.
Desigur, sub ecran este și senzorul de amprentă, realme 8 Pro este un smartphone de top.

Nici la capitolul performață realme 8 Pro nu stă rău. Are un procesor octa-core Qualcomm SM7125 Snapdragon 720G bunicel, android 11, 8GB RAM și 128GB memorie internă cu posibilitatea de a extinde memoria cu un card micro-SD, ceea ce e un mare plus. Smartphone-ul este dual-SIM – cu 2 cartele nano-SIM, dar dacă vrei să adaugi un card de memorie micro-SD, vei avea un singur slot disponibil pentru cartela SIM.
realme 8 pro are și NFC, ca să poți plăti cu telefonul fără probleme.
Și, o altă caracteristică importantă – bateria. realme 8 Pro are o baterie de 4500mAh ce se încarcă cu fast-charging, aproape 50% în 17 minute și full în 50 minute. Dar nu are încărcare wireless.

În concluzie, un telefon care vine puternic pe piața din România, cu specificații bune, unele chiar de top – cum e camera de 108MP cu senzor Sony identic cu cel de pe smartphone-urile Samsung, dar vine și cu un preț bun – aproape 1400lei. Iar oferta de precomandă cu smartwatch cadou nu trebuie ratată.
Am testat realme 8 Pro împreună cu realme watch s Pro cu o autonomie de aproape 2 săptămâni are un ecran tactil circular, de 1.39 inch AMOLED (454 x 454 pixeli) care rulează pe o platformă custom.

El costă aproape 500lei, 450-500lei, este din oțel și cântărește 63.5 grame. Ce îmi place este că vine cu un senzor pentru monitorizarea ritmului cardiac și senzor pentru monitorizarea nivelului de oxigen din sânge, important în această perioadă, deși un smartwatch nu este un dispozitiv medical, nu uitați asta. De asemenea, include funcții pentru monitorizarea somnului, pașilor și 15 moduri pentru sport, inclusiv un nou mod pentru înot. Totodată, putem primi notificări, apeluri și controla camera sau muzica direct de pe ceas.

Să dați subscribe la canalul meu de Youtube – PrettyTech ca să nu ratați concursul.
Nu e cam mica bateria? Stiu, compenseaza prin timpul scurt de incarcare, insa un power-user de telefon, cu niste casti conectate prin bluetooth,ar putea avea probleme la finalul zilei de lucru.