Doctor Strange – cel mai psihedelic film de la Marvel

Doctor Strange – cel mai psihedelic film de la Marvel

5 nov. 2016 Filme

„Doctor Strange” este cel mai nou film din universul Marvel Comics, un film ușor diferit față de cele lansate până acum de Marvel, film ce are în rolul principal un personaj mai puțin cunoscut de către publicul larg.

Screen_Shot_2016-07-15_at_3.40.37_AM_3

Dr. Stephen Vincent Strange, cunoscut sub numele de Doctor Strange, este un fost neurochirurg genial, dar foarte egoist și egocentric, ce descoperă puterea magiei. Eroul a fost creat de Steve Ditko și a apărut pentru prima dată în Tales Strange# 110 (iulie 1963).

Nu am urmărit acest personaj Marvel în benzile desenate, animații, jocurile video, și nici măcar nu am văzut serialul din 1978. Așadar, nu pot spune cât de bine redă filmul povestea din benzile desenate, nici cât de bine intră în personaj Benedict Cumberbatch. Dar cred că sunt puțini cei care chiar știu detalii despre acest nou eroul Marvel, mai bine hai să-l descoperim împreună.
doctorstrange0014
Dr. Stephen Strange este un veritabil geniu în domeniul neurochirurgiei, arogant, plin de sine, el este grav lovit de soartă după un accident rutier ce îl lasă fără capacitatea de a-și folosi mâinile la capacitate normală, iar asta înseamnă că nu mai poate profesa. Ca mai toți marii chirurgi, și Doctor Strange simte că fără capacitatea de a opera și de a salva vieți, propria lui viață nu are sens, nimic altceva nu îi poate aduce aceeși satisfacție, nici măcar iubirea. După o lungă perioadă în care încearcă fel de fel de metode medicale revoluționare, după ce orice tratament încercat dă greș, el apelează la metode mai puțin științifice, inclusiv să ajungă la un templu unde învață despre magie, diferite dimensiuni ale timpului și universuri paralele.
doctor-strange-ancient-one
Este foarte interesantă trecerea de la o înțelegere științifică a legii firii, la o înțelegere spirituală. Filmul este mult mai profund decât pare la prima vedere. Veți întâlni câteva citate care vă vor pune pe gânduri, precum:
The Ancient One: Arrogance and fear still keep you from learning the simplest and most significant lesson of all. Dr. Stephen Strange: Which is? The Ancient One: It’s not about you.”„We never lose our demons, Mordo. We only learn to live above them.”

„People think in terms of good and evil, but really, time is the true enemy of us all. Time kills everything.”

„Death is what gives life meaning. To know your days are numbered. Your time is short.”

Desigur, acțiunea se dezvoltă mult mai mult, dar restul poveștii îl veți vedea voi.
Personajul Dr. Stephen Strange este adus la viață aproape perfect, cu multă aroganță, multă mândrie, dar și confuzie în momentele cheie, de către Benedict Cumberbatch. Actorul este unul din motivele principale pentru care mi-a plăcut acest film, dar clar nu singurul. Îmi aduce un pic aminte de Doctor House.
Personajul feminin (The Ancient One) care îl ghidează pe Dr. Strange (Tilda Swinton) a fost foarte interesant, pare că toți am avea multe de învățat de la ea. Personajul negativ, Kaecilius, mi se pare că nu este dezvoltat destul.
strange1.0
Efectele vizuale ale filmului sunt printre cele mai bune din ultima vreme, magiile arată superb, scenele de acțiune sunt filmate foarte bine, accentuate prin 3D, iar pe ecranul IMAX se văd incredibil de bine.
Am citit câteva păreri pe net. Mulți au rămas impresionați de efectele vizuale care semănau cu cele din Inception, dar mie mi-a plăcut mai mult profunzimea filmului, discuțiile despre importanța timpului, a vieții, și mai ales a morții. Cred că este cel mai serios film produs sub licența Marvel, și tare m-aș bucura să mai văd astfel de filme.
Soundtrack-ul susține stilul filmului, iar umorul nu lipsește.

Filmul „Doctor Strange” este distribuit de Forum Film România şi este disponibil în cinematografe din 3 noiembrie 2016, în format 3D, IMAX 3D şi 4DX 3D şi Dolby Atmos.

P.S. Filmul are două end-scenes, trebuie să stați până la sfârșitul creditelor 🙂 Primul End-Scene este legat de seria Thor, iar cel de-al doilea chiar ne spune despre ce o să fie vorba în Doctor Strange 2.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.