Nu este o noutate că la magazinul foto F64 puteți găsi și drone, iar din această primăvară portofoliul de produse s-a mărit cu noul model de . Drona DJI Phantom 4 este disponibilă la F64, chiar din data de 8 aprilie,
Marți am avut plăcerea să particip la evenimentul de prezentare organizat de F64 la Casa Vlăsia din Snagov, la training am fost învățată să pilotez drona DJI Phantom 4 de către Zaharie Eduard – product manager F64 și Radu Cernat – pilot experimentat și videograf.
Review video:
Modelul anterior, DJI Phantom 3, a fost foarte apreciat, acum a venit rândul noii drone – DJI Phantom 4 să devină una din cele mai cumpărate de pe piață.
Comparativ cu modelele precedente, se poate spune despre aceasta că este o dronă cu totul nouă. Șasiul de magneziu îi reduce foarte mult greutatea, dar îi și sporește rezistența. Un plus de agilitate și precizie este dat de centrul de greutate mutat mai aproape de nucleul dronei. Viteza maximă ce poate fi atinsă de DJI Phantom 4 este de 80km/h în modul Sport, în modul normal viteza maximă este de 40km/h. Înălțimea maximă la care poate zbura este de 120 de metri, dar înălțimea este setată din soft și se poate modifica dacă se umbla la setările soft-ului.
DJI Phantom 4 este controlată de la distanță printr-o telecomandă radio cu o rază maximă de până la 5.000 de metri la care se poate adăuga un dispozitiv mobil, cum ar fi telefonul ori tableta cu sisteme de operare Android sau iOS pe care a fost instalată aplicația DJI Go, pot fi vizualizate și modificate setările dronei. Dintre acestea, cele mai importante sunt funcția de întoarcere la locul de pornire și setarea altitudinii maxime de zbor. Telecomanda este folosită și pentru controlul camerei video montată pe dronă.
Dispozitivul poate să înregistreze videoclipuri la rezoluție 4K cu o cadență a cadrelor de 30 FPS sau full HD cu până la 120 FPS. Fotografiile pot fi realizate la o rezoluție de 12 megapixeli, în format JPEG și RAW.
Funcția Return to Home ajută drona să revină la locul de unde a pornit (sau la telecomanda), drona știe singură să evite obstacole cu ajutorul senzorilor noi din fața dronei. Atât senzorii dronei, cât și software-ul, au fost realizate de către o companie din România, din Timișoara.
Lista noutăților continuă cu Tap to Fly, tot ce trebuie să facă un utilizator este să apese pe ecranul dispozitivului mobil, iar drona va zbura în direcția respectivă, evitând obstacolele din drum cu ajutorul senzorilor. De asemenea, mai sunt disponibile și functiile Visual Tracking, ce urmărește un subiect în deplasare, și Sport Mode, mod în care drona poate atinge și 80km/h.
Bateria dronei are o autonomie de 28 minute, dar o puteți ateriza rapid, puteți înlocui bateria cu alta nouă, și folosi încă 28 de minute. Când bateria ajunge la 10%, drona se va întoarce imediat la locul de pornire.
Totodată, magazinul foto-video își informează clienții că, pentru a le putea folosi în mod legal, este necesară înregistrarea acestor dispozitive la Asociația Aeronautică Civilă Română (AACR). În plus, în colaborare cu DJI, F64 a înregistrat toate locurile din România în care dronele nu pot fi pilotate, acestea întorcându-se sau chiar aterizând înainte de respectivele zone. Orice demers este important, atât în pilotarea corectă a dronelor, cât și în dezvoltarea unui cadru legislativ, deoarece aceste dispozitive au o aplicabilitate foarte mare, cum ar fi videografia și fotografia de la înălțime sau operațiunile de căutare în caz de accidente.
Drona asta sigur intrece orice jucarie la capitolele zbor,filmat….
O drona bine dotata! Bravo! Multumim pentru articol!
minunata
frumosiii
interesant ca drona se intoarce inainte sa se descarce
Știe cineva cum se resetează înălțimea măcar 300-400 m mulțumesc