Acest mic device nu este un calculator de buzunar și nici nu este un token pentru plata online, este un telefon. Nu vă vine să credeți, nu?
CardPhone de la Elari (telefonul anti-smartphone, așa cum este numit), vine tocmai dein Hong Kong, a fost lansat în Europa la IFA Berlin în vara anului 2015.
În cutie veți găsi suportul special de încărcare, cablu USB – Micro-USB, instrucțiuni și husă specială de silicon. Cu ajutorul husei, telefonul poate fi agățat și de un breloc, tocmai ca să fie cât mai ușor de transportat.
Design-ul îl face să pară de jucărie, dar chiar este un telefon funcțional. Tastele sunt învelite în silicon, ecranul monocrom este destul de mic, pe spate este port-ul pentru micro-SIM și portul de legătură cu suportul de încărcare. Suportul se așează foarte ușor de spatele telefonului și oferă acces la portul de încărcare micro-USB. În partea de sus este și un sistem de blocare a telefonul ca să nu apăsați din greșeală pe spate, este chiar foarte util pentru că tastele sunt destul de sensibile.
În ciuda dimensiunilor extrem de reduse, telefonul are propriul micro-SIM și dispune și de Bluetooth. Telefonul se poate conecta la smartphone cu iOS sau Android pentru a citi agenda de contacte, mesajele sau jurnalul de apeluri de pe smartphone sau chiar pentru a suna, și tot prin Bluetooth se poate conecta și la căști audio.
Meniul este ceva mai greu de accesat pentru că navighezi destul de greu prin el, așa că nu este ușor să-i schimbi ora de exemplu. Totuși orice funcție este ușor de reperat pe tastatura telefonului și totul pare mult prea simplu, doar ceva mai greu de navigat.
Autonomia bateriei de până la 3 zile și dimensiunile reduse fac ca acest telefon să fie la îndemână ori de câte ori doriți să efectuați un apel. Bateriei de 220 mAh rezistă până la 3 ore de convorvire, iar agenda telefonului va permite o memorare de 500 de contacte.
Elari CardPhone funcționează pe frecvențele 850/900/1800/1900 MHz și nu este compatibil cu rețeaua 3G. Meniul este și în română. Funcțiile de care dispunde sunt: Modul Vibrare, Anti-lost și calculator.
Telefonul este disponibil pe negru, alb, portocaliu și albastru la prețul de 260lei pe site-ul Vitacom.
De ce „telefon de rezerva”? E doar un telefon, nu e nevoie de un PC in buzunar. Chiar imi place.
Foarte tare gadget!
Am nevoie de asa ceva. avand telefoane de 5.5 inch, pe care nu le pot lua in buzunar …chiar as avea nevoie si de un gadget de genul, sa il pot purta peste tot fara sa in duc cu greu 🙂