Hai pe „Drumul Cetăților” cu Bitdefender

Hai pe „Drumul Cetăților” cu Bitdefender

20 apr. 2016 Altele

Bitdefender reușește să îmbine utilul cu plăcutul cu ajutorul noii aplicații de mobil – „Drumul Cetăților”. Dacă folosești aplicația pentru a descoperi monumente istorice din România și pentru a da check-in, vei căpăta un rang medieval ce este răsplătit cu o soluție de securitate Bitdefender.

app 2

Bitdefender lansează „Drumul Cetăților”, aplicația de mobil  ce invită la descoperirea monumentelor istorice din România, de la dave dacice, cetăți și castele medievale, la biserici fortificate. Aplicația care îi poartă pe utilizatori pe firul istoriei este disponibilă pentru orice terminal mobil cu sistem de operare Android sau iOS și poate fi descărcată gratuit din Google Play sau App Store.

„Drumul Cetăților” oferă utilizatorilor informații despre cele mai apropiate monumente istorice, fiind astfel ghidul de încredere pentru o vacanță în locurile cele mai pitorești și încărcate de istorie. Fiecare fortificație beneficiază de o scurtă descriere, de o fotografie care să o facă mai ușor de recunoscut și de informații rutiere pentru a ajunge la destinație.

IMG_2099

Odată ajuns în apropierea unui obiectiv, utilizatorul poate da „check-in”, securizând astfel monumentul, și căpătând în același timp un rang medieval ce este răsplătit cu o soluție de securitate Bitdefender.

Campania de comunicare organizată de MSLGROUP The Practice a debutat cu Turul Fortificațiilor din Transilvania, o amplă activare desfășurată cu bloggeri în perioada 8-10 aprilie. Blogerii au fost, astfel, primii care au putut folosi aplicația, parcurgând un itinerariu al obiectivelor istorice importante din Transilvania.

Câștigătorul Turului Fortificațiilor a fost desemnat Răzvan Baciu, care a primit titlul onorific de Primul Voievod al României.

„Trecem pe lângă povești și locuri frumoase zi de zi. Drumul către destinație este, în general, doar un impediment înainte de vacanță. M-am bucurat foarte mult când am aflat de aplicația “Drumul Cetăților”, pentru că este fix ce avem nevoie pe drum. O oprire de jumătate de oră, care poate să schimbe total atmosfera excursiei. Sunt locuri, cetăți, castele și fortificații de care nu a auzit nimeni. Sunt locuri în care te pierzi și-ți stârnesc imaginația. Sunt locuri care merită promovate. Și dacă mai ai norocul să dai și peste un localnic vorbăreț, pleci de acolo cu o poveste genială de împărtășit cu prietenii.” – Răzvan Baciu – Blogger

Aplicația „Drumul Cetăților” le propune utilizatorilor monumente istorice aflate pe teritoriul întregii țări, precum Cetatea Făgărașului, Fortificația de la Cisnădioara, monument reprezentativ al artei romanice în Transilvania, sau Cetatea Ineului, reședința de vară a principilor transilvăneni.

app 1

Securizați cât mai multe monumente istorice medievale, parcurgând firul istoriei, cu aplicația „Drumul Cetăților” pentru a primi soluții de securitate pentru PC, smartphone sau tabletă.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.