HTC Corporation a prezentat la IFA-Berlin cel mai nou smartphone din gama HTC OneTM ‒ modelul HTC One A9s, varianta mai slabă și mai ieftină a modelului de top – One A9.
Noul HTC One A9s are o carcasă metalică inspirată din natură, cu finisaj dublu, ce strălucește grație luminilor ramei. Mai mult decât atractiv, telefonul este și durabil, fiind realizat pentru a rezista la sute de teste de cădere și zgârieturi, pe lângă sute de ore de testări în condiții meteo extreme, pentru o fiabilitate de lungă durată.
Designul exterior nu s-a schimbat foarte mult faţă de cel al lui One A9, modelul A9s fiind din nou similar cu cel de pe iPhone 6.
Ecranul are 5 inch și este Super LCD HD protejat cu Corning Gorilla Glass. Iar sunetul este tot BoomSound pentru căștile audio.
Procesorul este ceva mai slab, MediaTek Helio P10 octa-core pe 64 de biți. Memoria internă este de 16 GB sau 32 GB, iar memoria RAM este de 2 GB sau 3 GB, în funcție de modelul achiziționat.
Din păcate, bateria este de doar 2300mAh, dar telefonul dispune de două moduri de economisire a bateriei.
Un senzor ultra-rapid pentru amprente este poziționat imediat sub ecranul HD, recunoscându-ți amprenta cu ușurință, din aproape orice unghi și poziție. Amprenta poate fi utilizată și pentru deblocarea rapidă a aplicațiilor protejate, blocate cu ajutorul HTC Boost+, o suită de instrumente puternice pentru maximizarea securității, confidențialității și performanței smartphone-ului tău.
HTC Boost+ îți păstrează telefonul în stare perfectă, prin alocarea dinamică de resurse în funcție de necesități, fluidizând trecerea de la o aplicație la alta și reducând în același timp consumul inutil de energie al aplicațiilor din background. Boost+ face curățenie în telefonul tău,
eliminând fișierele temporare și amintindu-ți de aplicațiile pe care nu le-ai folosit de multă vreme.
HTC One A9s vine cu o cameră foto principală de 13 MP, cu autofocus, pentru fotografii clare. Vei surprinde detalii în condiții de luminozitate scăzută cu ajutorul senzorului BSI, și vei avea mai mult control la editare cu ajutorul capturii RAW în modul Pro.
Cu camera foto frontală de 5 MP a modelului HTC One A9s, selfie-urile încântătoare sunt ușor de realizat. Poți face selfie-uri hands-free cu Voice Selfie, sau poți utiliza Auto Selfie pentru a declanșa fotografia cu doar un zâmbet. Cu Live Makeup, îți poți chiar înfrumuseța tenul și aspectul înainte de a face fotografia.
Noul HTC One A9s va fi disponibil local în a doua jumătate a trimestrului IV.
Da, ok. Pentru cine nu are bani prea multi clar se va multumii si cu acest model care e suficient pentru un utilizator normal.