HUAWEI prezintă oficial noua MatePad Pro Max, o tabletă care se remarcă printr-un design ultra-subțire și ușor, un ecran flexibil OLED PaperMatte de 13,2″, productivitate la nivel de PC și o gamă largă de instrumente creative. Concepută pentru a le oferi utilizatorilor o experiență de lucru mobilă, de nivel profesional, HUAWEI MatePad Pro Max este o tabletă flagship puternică, versatilă și elegantă.

De-a lungul anilor, tabletele HUAWEI au ocupat în mod constant o poziție de lider în industrie în ceea ce privește calitatea ecranului, designul și funcțiile inteligente, susținând productivitatea și creativitatea utilizatorilor, oricând și oriunde. Lansarea noii HUAWEI MatePad Pro Max marchează eforturile HUAWEI de a stabili un nou reper de inovație în domeniul tabletelor.
Fie că este vorba despre îndeplinirea unor sarcini complexe, sesiuni prelungite de lucru intens sau întregul flux creativ, de la primul moment de inspirație până la crearea efectivă a conținutului, HUAWEI MatePad Pro Max le permite utilizatorilor să facă toate aceste activități folosind un singur dispozitiv. Asta înseamnă un ritm de lucru eficient și fără întreruperi. Scopul este reducerea la minimum a limitărilor impuse de dispozitiv, pentru a oferi mai mult spațiu ideilor și mai multe posibilități de a le pune în practică.

Ultra-subțire, ușoară, dar robustă
Pentru a îmbunătăți portabilitatea tabletelor cu ecran mare, HUAWEI MatePad Pro Max valorifică la maximum întreg spațiul intern printr-un design inovator al componentelor și o configurație stratificată, minimalistă. Rezultatul este arhitectura revoluționară HUAWEI Cloud Falcon, care redefinește standardul de grosime al tabletelor cu ecran mare. Varianta exclusivă HUAWEI MatePad Pro Max, PaperMatte Edition cântărește doar 509 g și are o grosime de numai 4,7 mm – fiind în continuare cea mai subțire și cea mai ușoară tabletă dintre cele de 13 inci+.[1]

În ciuda designului său subțire, modelul MatePad Pro Max este caracterizat de o fiabilitate excelentă, grație carcasei din aliaj de aluminiu, structurii interioare cu grinzi portante și îmbinărilor întărite tip „mortise & tenon”. Aceste caracteristici sporesc rezistența totală la îndoire cu 60%, comparativ cu modelul HUAWEI MatePad Pro 13.2″, 2025[2], noua tabletă fiind prima din industrie care obține certificarea TÜV Rheinland Ultra-thin Bending Resistance.
Ecran premium, imersiv și fără decupaje
În ceea ce privește ecranul, modelul HUAWEI MatePad Pro Max a eliminat compromisul dintre ramele înguste și decupajele lungi. Datorită tehnologiilor inovatoare de afișare și designului industrial, acesta dispune de o ramă ultra-subțire de 3,55 mm[3] și un raport ecran-corp extrem de ridicat, de 94%[4], oferind utilizatorilor o experiență autentică de ecran fără ramă.

Display-ul OLED flexibil PaperMatte de 13,2″ cu rezoluție 3K[5] excelează prin proprietățile sale antireflex și prin confortul pe care îl oferă vederii[6]. După sute de optimizări, HUAWEI MatePad Pro a aplicat cu succes pe ecranele Flexible OLED un proces de gravare la nivel nano, de înaltă precizie, îmbunătățind semnificativ claritatea afișajului PaperMatte. De asemenea, oferă un confort superior pentru ochi[7], obținând certificarea TÜV Rheinland Full Care Display 5.0.
Performanță excepțională, sunet puternic, culori realiste și autonomie îndelungată
Față de HUAWEI MatePad Pro 13.2″ 2025, MatePad Pro Max înregistrează o performanță generală cu 20% mai mare și un nivel de disipare a căldurii cu 30% mai bun, toate într-un corp ultra-subțire. Când vine vorba despre sunet, tableta dispune de un sistem cu șase difuzoare de tip crossover, cu o unitate inovatoare de bas cu patru drivere. Redarea audio devine astfel extrem de captivantă datorită basului profund.

Bateria de 9.760 mAh[8] vine cu anod cu conținut ridicat de siliciu (în loc de clasicul grafit) și asigură o autonomie de până la 13,6 ore[9]. În calitate de primă tabletă HUAWEI care introduce camera True-to-Color, HUAWEI MatePad Pro Max combină camera din spate ultra-HD de 50 MP cu camera True-to-Color, pentru a îmbunătăți acuratețea reproducerii culorilor.
Un nou nivel de productivitate și creativitate
HUAWEI MatePad Pro Max oferă o productivitate îmbunătățită, de nivel PC, pentru un plus de eficiență. Aceasta este susținută și de tastatura HUAWEI Glide[10] cu un layout cu șase rânduri și o cursă a tastelor de 1,8 mm. Tastatura este echipată și cu un touchpad full-area, care suportă click-uri pe întreaga zonă, experiența de utilizare fiind similară unui computer.
Fabricată dintr-un aliaj ușor și de înaltă rezistență, tastatura HUAWEI Glide are un design ultra-subțire și minimalist, cu un suport inovator ascuns pentru stylus, care integrează funcțiile de depozitare și încărcare într-un singur element. Datorită unui sistem magnetic cu balama flexibilă, tableta și tastatura se deschid dintr-o singură mișcare lină, la fel ca un PC.

În plus, funcția Live Multitask[11] elimină dificultatea gesturilor de navigare repetitive, făcând gestionarea ferestrelor multiple semnificativ mai eficientă, ceea ce înseamnă o productivitate sporită. Aplicația GoPaint continuă să pună la dispoziția utilizatorilor resurse creative profesionale tot mai avansate, iar HUAWEI Notes oferă mai multă libertate și ușurință în luarea notițelor. Aplicația include o serie de funcții inteligente care, împreună cu tastatura HUAWEI Glide și M-Pencil Pro[12], le permite profesioniștilor să își exprime creativitatea și să se bucure de mai multă productivitate.
Disponibilitate și preț
HUAWEI MatePad Pro Max va fi disponibilă în magazinul online HUAWEI Store și în rețeaua partenerilor autorizați începând cu 14 iulie 2026. Tableta va putea fi achiziționată la prețul de 5.999 lei pentru varianta MatePad Pro Max 12+256 GB, care include o husă Folio Cover și cadou HUAWEI M-Pencil Pro, respectiv la 6.999 lei pentru varianta MatePad Pro Max 12+512 GB, care include o tastatură, un mouse și HUAWEI M-Pencil Pro.
În plus, la achiziția direct din magazinul online HUAWEI Store, în perioada 14 iulie-17 august 2026, utilizatorii beneficiază de o reducere de 1.000 lei, primesc 10 x HUAWEI Points și serviciul HUAWEI Care+.
[1] La data de 7 mai 2026, în rândul tabletelor de marcă disponibile pe piață cu ecrane de 13 inci sau mai mari, această concluzie se bazează pe măsurători comparative ale grosimii și greutății produselor, efectuate în laboratoarele HUAWEI.
[2] Datele provin din laboratoarele HUAWEI și din comparații cu modelul HUAWEI MatePad Pro 13,2″ 2025.
[3] Datele provin de la laboratoarele HUAWEI. Lățimea reală a ramei poate varia ușor în funcție de configurație, procesul de fabricație și metoda de măsurare.
[4] Datele provin de la laboratoarele HUAWEI. Raportul ecran-corp se calculează prin împărțirea suprafeței active la suprafața panoului tactil. Raportul ecran-corp real poate varia.
[5] Ecranul are o diagonală de 13,2 inci, presupunând că este un dreptunghi standard. Suprafața reală de afișare poate fi mai mică decât valoarea indicată, din cauza colțurilor rotunjite. Tehnologia PaperMatte Display este compatibilă numai cu modelul HUAWEI MatePad Pro Max PaperMatte Edition.
[6] Acest produs nu este un dispozitiv medical și nu trebuie utilizat în scopuri terapeutice.
[7] Acest produs nu este un dispozitiv medical și nu trebuie utilizat în scopuri terapeutice.
[8] Valoarea tipică este de 9.760 mAh. Datele reale pot varia în funcție de piață.
[9] Datele provin de la laboratoarele HUAWEI. Testul a fost efectuat la o temperatură a camerei de 25 °C, cu luminozitatea ecranului setată la 200 de niți și volumul sistemului setat la nivel 9. Aplicația HUAWEI Video este utilizată pentru redarea locală a videoclipurilor, cu serviciile de localizare activate și Bluetooth dezactivat. Utilizarea efectivă poate varia în funcție de produsul respectiv, de obiceiurile și condițiile de utilizare, precum și de factorii de mediu.
[10] Tastatura HUAWEI Glide nu este inclusă ca accesoriu standard și trebuie achiziționată separat.
[11] Această funcție este suportată doar de anumite aplicații, putând fi deschise simultan cel mult trei ferestre. Experiența reală poate varia în funcție de dispozitiv.
[12] Tastatura HUAWEI Glide și M-Pencil Pro sunt disponibile doar în anumite configurații și se vând separat.
Descoperă mai multe la Pretty Tech
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.