fbpx

Lansare Samsung Galaxy Tab S2 în România

Lansare Samsung Galaxy Tab S2 în România

8 sept. 2015 Lansari, Tablete

Galaxy Tab S2, cea mai nouă tabletă din portofoliul Samsung, este acum disponibilă și în România. Samsung Galaxy Tab S2 este în prezent cea mai subțire și ușoară tabletă din lume.

La mijlocul lunii iulie, Samsung a prezentat tableta Galaxy Tab S2, ce imediat a ajuns pe piața din Asia, iar azi a ajuns și în România.

IMG_9257

Principala modificare pe care o aduce această tabletă, față de versiunea anterioară – Tab S, este raportul de aspect de la 16:9 la 4:3, raport ce aduce o utilizare mult mai uțoară și confortabilă atunci când citești sau vizionezi un film. În rest, tableta semană foarte mult la software cu ultimele flagship-uri lansate de Samsung.

„Galaxy Tab S2 este un dispozitiv ideal pentru utilizatorii care sunt mereu în mișcare. Indiferent că se află în drum spre birou sau în mijloace de transport în comun către o destinație mai îndepărtată, tableta Galaxy Tab S2 este partenerul perfect de drum. Dimensiunile reduse și rama ușoară de metal o fac să fie extrem de ușor de utilizat chiar și atunci când suntem în mișcare, iar ecranul Super AMOLED și raportul de aspect de 4:3 le oferă utilizatorilor mai mult confort atunci când citesc sau navighează pe internet,” a declarat Valentin Popa, Tablets Product Manager în cadrul Samsung Electronics România.

IMG_9219

Samsung Galaxy Tab S2 dispune de un ecran Super AMOLED, care oferă 94% din gama de culori Adobe RGB și are un contrast puternic și o luminozitate ideală indiferent de mediul în care se află utilizatorul. Astfel, acesta poate consuma conținut digital cu ușurință, chiar și în condiții de lumină puternică.

Pe noul dispozitiv, Samsung a introdus un raport de aspect de 4:3, pentru a le oferi utilizatorilor mai mult confort atunci când aceștia citesc ziare, reviste, ebook-uri sau navighează pe internet. În plus, modul Reader ajustează în mod inteligent luminozitatea ecranului, pentru un confort vizual sporit, iar funcția Adaptive Display modifică gama de culori, saturația și claritatea în funcție de aplicațiile pe care le rulează, a temperaturii culorilor din mediul de vizionare și de iluminatul ambiental.

Galaxy Tab S2_White_5

Butonul Home al tabletei este echipat cu un senzor de amprentă ce permite deblocarea acesteia rapid, printr-o simplă atingere și asigură, în același timp, un nivel ridicat de protecție a datelor personale. Pentru utilizatorii interesați de gestiunea dispozitivelor lor, Samsung a dezvoltat funcția Smart Management, cu ajutorul căreia utilizatorii pot afla toate informațiile care i-ar putea interesa, precum nivelul bateriei, capacitatea de stocare și disponibilitatea memoriei RAM.

IMG_9227

În plus, tableta este echipată cu suita Microsoft Office Solutions pre-încărcată, pentru ca utilizatorii să poată edita documentele cu ușurință, iar Samsung le oferă utilizatorilor 100GB de stocare de date, gratuit, timp de 2 ani, prin OneDrive.

Tableta Samsung Galaxy Tab S2 este disponibilă în variantele de 9,7 inci și 8,0 inci versiunile cu Wi-Fi, sau Wi-Fi și LTE, cu 32 sau 64GB capacitate de stocare și slot pentru microSD de până la 128GB. Iar ca accesorii aveți de unde alege, veți găsi inclusiv o husă de tip stand și o husă cu tastatură.

IMG_9248

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.