Mi-am distrus părul cu vopsiri repetate, Panasonic EH-NA9N îl repară

Mi-am distrus părul cu vopsiri repetate, Panasonic EH-NA9N îl repară

4 dec. 2025 Îngrijire personală

E greu să descriu relația mea cu părul într-o singură frază. L-am chinuit mult… Albastru, mov, roz, blond aproape alb, decolorări repetate, vopsiri la intervale foarte scurte de timp. Părul meu a trecut în ultimii 3 ani prin mai multe transformări decât multe persoane într-o viață întreagă. Și, inevitabil, a suferit.

Tocmai de aceea, pentru mine, un uscător de păr nu mai este de mult un simplu „feon”. Este un device care poate fie să ajute părul să se refacă, fie să-l distrugă definitiv.

Panasonic EH-NA9N cu tehnologia nanoe intră în categoria produselor pe care nu le alegi din greșeală, ci îl alegi pentru că știi foarte bine că ai nevoie de el.

L-am testat la IFA Berlin, am avut înainte modelul EH-NA0J, care m-a ajutat mult, și acum a venit momentul să încerc și modelul EH-NA9N.

Primul lucru care contează enorm pentru un păr decolorat și vopsit des este hidratarea. Sau, mai corect spus, lipsa deshidratării. Părul decolorat are cuticula deschisă, este mai poros și pierde umezeala extrem de ușor. Aici intervine tehnologia nanoe™, care este esențială pentru cineva cu un istoric ca al meu.

Panasonic nu folosește ionizare clasică, ci particule extrem de fine de apă, încărcate electric, care conțin mult mai multă umiditate decât ionii negativi obișnuiți. Aceste particule pătrund în firul de păr, nu rămân doar la suprafață, ceea ce face o diferență reală pentru părul agresat chimic.

În cazul meu, diferența se vede mai ales la vârfuri. Nu dispar miraculos vârfurile despicate, dar părul nu mai arată „ars” imediat după uscare. Rămâne mai elastic, mai moale și, foarte important, nu mai are acel aspect tern specific părului decolorat excesiv.

Tehnologia Mineral Ion completează foarte bine tehnologia brevetată nanoe™. Ionii minerali ajută la întărirea cuticulei firului de păr, ceea ce este crucial când părul a fost vopsit de mai multe ori într-un timp scurt. Practic, uscătorul nu vine să repare chimic părul, asta ține de tratamente și produse cosmetice, dar creează un mediu mai blând în fiecare etapă de uscare. Iar pentru un păr ca al meu, fiecare etapă contează.

Puterea de 1600 W poate părea mică pe hârtie, dar este una dintre cele mai bune decizii pentru părul sensibilizat. Uscarea este rapidă datorită fluxului de aer bine direcționat, nu datorită unei temperaturi extreme. Asta înseamnă că nu simți niciodată aerul acela sufocant care îți „topește” părul, mai ales când este deja fragil din cauza decolorării.

Un alt aspect extrem de important pentru mine este controlul temperaturii. Panasonic EH-NA9N-E oferă mai multe moduri dedicate, inclusiv unul pentru scalp și unul pentru păr fin sau sensibil. Pentru cine a avut părul decolorat până aproape de alb, scalpul devine la rândul lui mai sensibil. Modurile acestea nu sunt un moft, ci o reală protecție. Fluxul de aer este mai blând, temperatura mai echilibrată, iar senzația generală este mult mai confortabilă.

În plus, are și un sistem de detectare inteligentă a temperaturii. Ce înseamnă asta în practică? Că uscătorul nu funcționează la o temperatură fixă indiferent de situație, ci își ajustează puterea în funcție de cât de fierbinte este aerul. Dacă aerul e prea fierbinte, uscătorul oferă aer un pic mai rece pentru a nu depăși ~95°C, util dacă ții uscătorul mai mult într-o zonă anume și părul se încinge.

Alternarea automată între aer cald și aer rece este una dintre funcțiile mele preferate. Pentru părul vopsit, această alternanță ajută la închiderea cuticulei și la fixarea aspectului neted. Părul nu mai rămâne „pufos” sau electrizat, iar culoarea pare mai uniformă vizual, ceea ce contează enorm când ai nuanțe intense sau deschise.

Există și un mod dedicat pielii, care folosește particulele nanoe™ pentru hidratare. Nu este ceva ce folosesc zilnic, dar spune multe despre cum Panasonic a gândit acest uscător ca pe un device de îngrijire, nu doar ca pe un aparat de styling.

Panasonic EH-NA9N-E merge pe un design discret și elegant, fără artificii inutile. Finisajul gri-crem metalizat arată premium, butoanele sunt poziționate logic și ușor de folosit fără să te uiți la ele, iar accesoriile se fixează ferm și sigur.

Pe lângă tehnologiile astea wow, EH-NA9N vine cu 2 tipuri de accesorii: duză concentratoare și difuzor.

Este un design care nu vrea să impresioneze vizual, ci să te ajute zi de zi, exact cum ar trebui să facă un produs de îngrijire bine gândit.

Din punct de vedere al utilizării zilnice, uscătorul este bine echilibrat, relativ ușor, cu uncablu lung de 2m și confortabil de folosit chiar și atunci când petreci mai mult timp uscând părul. Pentru cine are părul lung și des, detaliile acestea contează mai mult decât ai crede. Zgomotul este prezent, dar mai controlat, fără acel sunet agresiv care obosește.

Pentru mine, Panasonic EH-NA9N-E nu este un „nice to have”. Este o necesitate. Când ai trecut prin atâtea decolorări, vopsiri și schimbări radicale de culoare, nu îți mai permiți aparate care îți usucă părul fără discernământ. Ai nevoie de tehnologie care să lucreze cu tine, nu împotriva ta.

Prețul? 1000lei pe site-ul Panasonic. Poate nu e puțin, dar la cît dai pe lună pe tratamente scumpe pentru părul tău vopsit, poți investi și într-un uscător de păr de top care te ajută să ai un păr mai sănătos.


Descoperă mai multe la Pretty Tech

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.