Sony a lansat la CES 2016 noile game de produse. Pentru că Sony este o companie ce produce device-uri diversificate, noua gamă de produse conține: televizoare, produse audio, camere video, becuri inteligente, proiectoare, diferite aplicații etc.
Cele mai importante produse și prototipuri prezentate de Sony la CES:
4K BRAVIA
Noile televizoare Sony 4k includ suportul HDR (High Dynamic Range). HDR oferă cea mai bună calitate a imaginii disponibile în prezent, stabilind un nou standard de strălucire și apropiindu-se de imaginile reale, prin contrastul puternic și reproducerea spectaculoasă a culorilor. Începând cu acest an, modelele Sony BRAVIA vor purta noul logo „4K HDR”, ca o garanție adusă utilizatorilor pentru televizoarele de ultimă generație în materie de imagine.
Noua serie de televizoare BRAVIA 4K LCD X93D este dotată cu tehnologia de iluminare Slim Backlight Drive dezvoltată de Sony, care duce conținutul 4K HDR la cele mai înalte standarde de calitate a imaginii.
Slim Backlight Drive, în combinație cu tehnologia X-tended Dynamic Range PRO, care îmbunătățește contrastul, și cu display-ul TRILUMINOS, permit o luminozitate superioară, afișarea unui negru mai intens și a unei palete de culori mai strălucitoare.
Mai mult, Sony a prezentat, în premieră, în cadrul conferinței de presă, aplicația ULTRA, dezvoltată de Sony Pictures Home Entertainment, care va fi lansată anul acesta în SUA. Cu ajutorul ei, utilizatorii vor putea rula pe televizoarele BRAVIA filme și emisiuni în format 4K HDR, din biblioteca digitală 4K a Sony Pictures.
Audio
Sony a adăugat trei noi produse seriei h.ear™, care oferă claritate incredibilă High-Resolution Audio (“Hi-Res”), urmând, în același timp, tendințele din lumea fashion. “h.ear go” este o boxă portabilă Hi-Res wireless, în timp ce “h.ear on Wireless NC” și “h.ear in Wireless” sunt căști bluetooth care completează seria lansată anterior. Produse pe care vi le-am prezentat într-un articol separat.
În plus față de produsele Hi-Res, Sony anunță și completarea unei game foarte îndrăgite, EXTRA BASS (XB), cu produse care oferă un sunet puternic și de înaltă rezoluție, precum: căștile MDR-XB650BT, boxele wireless SRS-XB3 și SRS-XB2 și sistemul audio de mare putere GTK -XB7.
Digital Imaging
Modelul FDR-AX53 4K Handycam este dotat cu un nou obiectiv ZEISS cu zoom optic 20x și un nou senzor care, datorită dimenisiunii pixelului mai mare cu 1,6x, beneficiază de un nivel de sensibilitate mult mai mare. FDR-AX53 include, de asemenea, tehnologia Balanced Optical SteadyShot, care reduce efectul de blurare în orice mod de înregistrare, fie că vorbim de cadre largi sau prim-planuri și permite înregistrări fidele în format 4K chiar și atunci când se filmează de la distanță. Camera vine cu un algoritm nou adaptat AF, Fast Intelligent AF, și o nouă structură a microfonului care permite captarea sunetelor din cinci direcții, oferind senzația unei ambianțe realiste.
Noua cameră video Handycam HDR-CX675 HD are sistem de stabilizare a imaginii pe 5 axe, posibil datorită tehnologiei Balanced Optical SteadyShot™ de la Sony, îmbunătățită cu noul mod Intelligent Active, care compensează pentru mișcările camerei chiar și în alergare. Atât HDR-CX675, cât și modelul mai ușor și mai compact HDR-CX455 sunt echipate cu Fast Intelligent AF. HDR-CX455 are și un amplificator 5.1 canale care face mult mai ușoară înregistrarea unei imagini de înaltă calitate, cu imagini și sunet clare.
Linia Sony de Action Cam-uri cu SteadyShot este completată cu HDR-AS50R, care include Live-View Remote. Această telecomandă cu noi comenzi intuitive oferă control deplin asupra Action Cam-ului de la distanță. Noile carateristici ale acestui model cuprind efecte de time-lapse 4K și capacitatea de a filma sub apă la adâncimi de până la 60 de metri, cu condiția să fie folosit cu carcasa subacvatică din dotare.
Life Space UX
Life Space UX, conceptul de design interior gândit de Sony, propune schimbarea fundamentală a modului în care interacționăm cu mediul înconjurător și experimentăm divertismentul.
Sony a lansat deja în Japonia primul bec din lume care are un difuzor încorporat și permite redarea muzicii. Becul LED Bulb Speaker va fi lansat și în SUA în prima jumătate a anului fiscal 2016. Un alt produs ce va fi lansat în Japonia în primăvară este proiectorul portabil sub forma unui cub de 10cm, Portable Ultra Short Throw, dotat cu boxe interne și baterii.
La standul Sony de la CES sunt disponibile și alte categorii de produse, precum: senzorii inteligenți Smart B-Trainer și Smart Tennis (sport), sistemul de analiză a pielii BeautyExplorer, precum și produse dezvoltate în cadrul noului incubator de business al Sony, “Seed Acceleration Program”.
http://prettytech.ro/2016/01/07/gama-audio-extra-bass-de-la-sony-pentru-ca-totul-este-despre-bass/
vreau si eu un tv dinasta! cred ca e super sa te uiti la filme si documentare pe un tv de o asemenea calitate! 🙂