Premieră în România: Apelul Wi-Fi

Premieră în România: Apelul Wi-Fi

16 dec. 2015 Altele

Această premieră pentru România a fost posibilă cu ajutorul celor de la Orange. Deși serviciul a fost anunțat acum peste o lună în urmă, acum Orange anunţă serviciul Apel Wi-Fi disponibil către clienți, apel bazat pe tehnologia voice over Wi-Fi.

Serviciul este lansat deocamdată în teste. Astfel, Orange oferă acces la serviciile de voce prin intermediul rețelelor Wi-Fi în locurile unde semnalul pe mobil ar putea fi diminuat, precum locuințele cu pereți groși, subsolurile sau clădirile ecranate.

image004

Mă bucură tare mult această veste, eu una locuiesc într-o casă unde semnalul mobil scade foarte mult din cauza pereților foarte groși, cred. Cu apelul Wi-Fi ar trebui să scap de neplăcerile create de pierderea semnalului și nici nu mai trebuie să stau pe lângă geam când vorbesc la telefon.

 

Serviciul Apel Wi-Fi permite apelarea oricărui contact din agendă, fără restricții și păstrând identitatea apelantului. Serviciul este integrat și disponibil nativ pe telefoanele compatibile, fără a fi nevoie de instalarea unei aplicații dedicate. La folosirea serviciului Apel Wi-Fi experiența este similară cazurilor în care se utilizează rețeaua mobilă. Atunci când conexiunea Wi-Fi este înlocuită de conexiunea mobilă 4G, apelul continuă prin serviciul Apel 4G fără a se întrerupe.

ATT-WiFi-Calling

În prezent serviciul este disponibil fără alte costuri tuturor clienților Orange ce au activat serviciul Apel 4G şi care își exprimă dorința de a testa această inovaţie, prin SMS gratuit la numărul scurt 232. De asemenea, clienții au la dispoziţie pe pagina de descriere a serviciului un chestionar deschis, pentru a trimite constant feedback-ul lor.  

Atât Apelurile Wi-Fi, cât și Apelurile 4G consumă din minutele disponibile în abonament, iar după terminarea acestora sunt taxate la prețul standard oferit de acesta. În plus, dacă interlocutorii folosesc în momentul apelului una cele două tehnologii, se vor putea bucura de aceleaşi beneficii ale Apelului 4G şi atunci când apelează sau primesc apel prin Wi-Fi: conexiune instantanee a apelului şi calitate HD. Așadar, nu vei plăti nimic în plus dacă folosești acest serviciu.

În acest moment, serviciul Apel Wi-Fi poate fi utilizat împreună cu smartphone-urile Samsung Galaxy S6 și Samsung Galaxy S6 edge din oferta Orange, urmând ca portofoliul de terminale compatibile să fie extins.

Apel Wi-Fi a fost dezvoltat de Orange în paralel cu investițiile permanente pe care le face în extinderea acoperirii și performanței rețelei sale, atât în exteriorul, cât și în interiorul clădirilor, pentru a răspunde nevoii de conectivitate a clienților, aflată în continuă creștere. Orange desfășoară în prezent un amplu program de modernizare a echipamentelor în zonele urbane, precum și unul de densificare și optimizare a rețelei în toate județele țării.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.