Sony a anunțat în cadrul evenimentului Photokina 2016 o colaborare cu Profoto, prin care le oferă artiștilor fotografi o platformă care îi va ajuta să aducă la viață proiectele creative. Primul produs apărut în urma acestei colaborări este Profoto Air Remote TTL-S.
Colaborarea facilitează compatibilitatea între blițurile și echipamentele de lumini din porfofoliul Profoto și camerele Sony cu obiective interschimbabile (ILC). Sony a licențiat către Profoto specificațiile tehnice pentru trei dintre modelele sale ILC, care vor permite companiei să dezvolte produse care vor oferi o experiență de iluminare deosebită pentru utilizatorii de camere foto Sony α.
Primul produs din portofoliul Profoto care va beneficia de rezultatele acestei colaborări este Profoto Air Remote TTL-S, care asigură comunicarea wireless între blițul Profoto Air TTL și unele dintre cele mai bune camere foto α de la Sony. Air Remote TTL-S este un emițător radio wireless de mici dimensiuni care se montează pe patina de bliț a camerei foto Sony. Telecomanda permite măsurarea expunerii in mod TTL (through-the-lens) cu orice bliț Profoto AirTTL.
În modul TTL, fotografii nu trebuie decât să încadreze și să declanșeze, pentru că Air Remote TTL-S comunică automat cu blițul, pentru a obține expunerea perfectă. Air Remote TTL-S e echipat cu tehnologia Profoto High-speed Sync (în curs de patentare), mult mai rapidă, mai puternică și mai stabilă decât oricare altă soluție HSS de pe piață.
Sistemul Air Remote TTL-S va fi disponibil la începutul anului 2017, la prețul de aproximativ 310 euro. Detalii tehnice despre produs pot fi găsite aici.