Razer Seiren Emote – microfonul cu personalitatea ta. Concurs!

Razer Seiren Emote – microfonul cu personalitatea ta. Concurs!

25 nov. 2020 Gaming

Unele device-uri sunt super smart, altele sunt tare distractive. Mai rar am ocazia să testez un gadget care este și smart și super distractiv de folosit.

Razer Seiren Emote este un microfon extern de gaming smart, fun, special creat pentru cei care fac streaming și care costă 850lei.

Pe canalul meu de Youtube, la acest video, am și un concurs pentru voi!

Razer are mai multe accesorii de gaming în portofoliu care se adresează gamerilor tineri, dornici de elemente fresh, care fac mult streaming și au nevoie de gadgeturi care să iasă în evidență.

Hai să recunoaștem, când ne uităm la un stream nu ne uităm doar la joc, ne uităm foarte mult și la streamer. Mulți nici nu sunt interesați de joc, ci sunt atrași de carisma streamerului.

Din OBS, sunt alte programe de streaming, poți adăuga elemente personalizate, text, emoji-uri, rame etc. Fel de fel de artificii care să atragă atenția. Dar ce poate atrage mai mult atenția decât un microfon special ce afișează pe el orice vrei tu?

Razer Seiren Emote este un microfon de streaming pe USB care utilizează emoticoane, litere sau orice animații desenate de tine pentru a interacționa cu cei care te urmăresc.

Cu siguranță o să ieși în evidență și fanii tăi or să fie încântați să vadă că interacționezi cu ei și așa. Poate chiar vor dona ceva mai mulți bani. De ce? Pentru că acest microfon nu doar afișează ce vrei tu, dar poate afișa anumite animații sau imagini fun când followerii tăi interacționează cu tine, când îți scriu ceva pe stream, când donează, când dau follow. Și după cum sunt sigură că știți, o astfel de interacțiune crește dorința de a lăsa mai multe comentarii, de a dona mai des etc.

Razer Seiren Emote are un ecran Emoticon LED pe 8 biți alimentat de peste 100 de emoticoane animate și statice, dar, după cum v-am zis, puteți desena și voi ceva.

Toate setările legate de ce animații apar, când, cât de mult stau vizibile și cât de luminoase sunt, dacă sunt orizontale sau verticale, toate se fac din aplicația specială Razer Streamer Companion.

De aici poți să testezi fiecare interacțiune ca să te asiguri că totul o să meargă perfect în stream, te poți conecta la contul tău de Twitch sau Streamlabs, pentru că aici pot interacționa folowerii cu tine. Dacă nu ești pe Twitch, microfonul doar o să afișeze o singură animație/imagine aleasă de tine.

În plus, din aplicație poți sincroniza reacțiile de pe microfon și cu sistemul tău Philips Hue. Tare, nu?

Dar Razer Seiren Emote este un microfon smart și fără aceste emoticoane, el este un microfon pe USB conceput pentru a înregistra un sunet de calitate. Fiind un model hipercardioid, poate surprinde nuanțele vocii tale, înregistrând și cele mai mici schimbări de ton în timp ce elimină orice zgomot care-ți poate scădea calitatea streamului.

Pe microfon este un buton de Mute, o rotiță de volum, iar în spate este portul micro-USB de încărcare și port-ul jack pentru căști. Pentru că poți conecta căștile direct la microfon. În partea de jos ai un sistem de prindere ce te ajută să montezi microfonul și pe un braț special de microfon.

Are chiar și un sistemul antișoc ce oprește vibrațiile, pentru ca streamul tău să nu sufere nicio întrerupere nici când te enervezi că ai pierdut sau te bucuri prea tare când ai câștigat.

Tot din sistemul antișoc poți seta și o poziție mult mai naturală și comodă pentru tine când vorbești. Poți înclina microfonul la unghiul dorit.

În cutie vei primi și un extender flexibil pentru a înălțime mai mare a microfonului. Totul ca tu să stai cât mai comod când te joci.

Per total, Razer Seiren Emote este cel mai distractiv device de gaming pe care l-am testat, chiar dacă este doar un microfon. Eu îl recomand! Am și un concurs pentru voi! Să vă uitați până la finalul acestui video.

În review-ul video puteți vedea și un stream de Rocket League cu Razer Seiren Emote, primul meu stream în… ultimii 3 ani. La început a mers mai greu, dar microfonul a ajutat mult în a obține multe vizualizări și interacțiuni.

Concurs! – doar pe canalul de Youtube

Din păcate, nu vă pot oferi un microfon Razer Seiren Emote, dar vă pot oferi ca premiu o pereche de căști de gaming Razer Hammerhead pe USB-C.

Baftă!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.