Anul acesta, cu ajutorul Infinity Ward, Call of Duty – Infinite Warfare ne poartă prin spațiu. Da, sună cheesy, dar campania a reușit să mă impresioneze, cel puțin prin poveste.

Clasicul motiv al expansiunii forțate a rasei umane – din cauza faptului că resursele de pe planeta noastră sunt pe terminate este, evident, prezent și în acest joc. Această nevoie de resurse a creat un conflict la nivel planetar cu inamicii reprezentați de SDF (Settlement Defense Front) care vor să blocheze accesul planetei la resursele minate/generate off-world, dar și să controleze majoritatea coloniilor sau a bazelor externe.

Protagonistul principal, Nick Reyes, este aruncat în mijlocul acțiunii și promovat la nivel de căpitan după un atac-surpriză asupra Pământului. Acesta descoperă și personajul negativ principal – Admiral Saleh Kotch – și pornește în căutarea lui pentru a obține dreptate. Nick Reyes are alături un cast de eroi care îl vor ajuta pe parcursul drumului, unii făcând sacrificiul suprem pentru glorie și pentru a obține eliminarea amenințării SDF. Colega lui de luptă, Nora Salter, îl ajută în mai toate misiunile, oferind un fel de relație de camaraderie între cei doi.

Poate asta este problema în această campanie semi-scurtă (cel mult 8 ore), nu mi se pare că au suficient timp să evolueze personajele. Toate par la fel ca la început și, deși trec prin niște evenimente care ar trebui să îi schimbe sau să îi marcheze, ei par să fie pe o linie prestabilită, reacțiile fiind robotice, iar comenzile parcă automate.

Magnitudinea problemei nu pare să fie asemănătoare cu cea prezentată în trailere. La început forțele SDF par copleșitoare, avem imagini cu o forță masivă care dispare pe durata campaniei. Cei buni rămân cu câteva nave și, cumva, trebuie să reușească să distrugă o forță mult mai mare. Doar că această forță nu se face simțită deloc pe parcursul campaniei. Misiunile derulate par a fi de gherilă, dar de fiecare dată întâlnești puțini inamici, puține “Capital-Ships”, iar în luptele aeriene la care participi cu avionul personal (Jackal) pari invincibil și capabil să distrugi cele mai mari nave cu câteva rachete bine plasate.

Totuși, luptele aeriene sunt interesante și poate cel mai fun element nou introdus de ceva vreme în universul Call of Duty, doar că misiunile devin extrem de repetitive, iar controlul Jackal-ului este parcă puțin cam prea ușor, unele lucruri ignorând aproape complet legile fizicii. (un exemplu ar fi faptul că te poți lovi de aproape orice asteroid/rest al altei nave, fără să pățești mare lucru, ba chiar ricoșezi ca o minge de cauciuc din ele).

Un alt feature nou al campaniei sunt side-missions – misiuni de asalt aerian sau on-foot cu elemente din spațiu, care au ca scop eliminarea unor forțe mici de SDF și obținerea de echipament suplimentar pentru îmbunătățirea lui Reyes sau a navei lui. Acestea sunt un bine venit break din linearitatea jocului, dar devin cam repetitive, cel puțin cele aeriene.

Per total, experiența din campanie ar fi fost una foarte bună, cu o poveste mai bună ca în titlurile precedente, cu câteva elemente noi, dar îmi este foarte greu să trec peste toate mecanicile des întâlnite în campaniile Call of Duty. Mecanici precum celebrul “Press F to ….. orice” și linearitatea dureroasă a campaniei, plus niveluri foarte restrictive și gameplay care dădăcește jucătorul și îl forțează la fiecare pas să parcurgă exact etapele necesare în ordinea prestabilită.

De asemenea, se vede că jocul a făcut economie la scenele pentru lansarea/aterizarea navelor sau a diverselor etape din misiuni, pentru că acestea se repetă, chiar când nu e cazul.

Armele cu care pornești misiunile sunt cam puține, dar le poți schimba pe parcurs cu armele luate de la inamicii căzuți la datorie. De asemenea, și la Jackal avem parte de armament redus, armele pe energie fiind clar superioare.

Grafica arată foarte bine, am rulat jocul la maxim pe un nVidia GTX 1070, iar mediile înconjurătoare sunt foarte mișto făcute, mai ales la misiunile în spațiu.

Singurul bug notabil când am testat jocul a fost dispariția helmetului personal la unele misiuni, Reyes punea pe cap ceva invizibil.

Multiplayer

Partea cea mai de succes a jocurilor din seria CoD a fost întotdeauna Multiplayerul. Dar parcă sunt prea multe efecte de mobilitate, mai ales în close combat, ajungi de multe ori să dai cu ținta peste tot pentru că nu știi ce va face inamicul, dacă zboară, intră prin alunecare sau țopăie pe pereți.

Progresia este pe cont, dar și pe fiecare armă în parte. După fiecare meci jucat primești chei cu ajutorul cărora deschizi cutii în care s-ar putea să pice upgrade la arma ta preferată sau camuflajul preferat. Jocul are și un crafting system, în cazul în care vrei să alegi următorul upgrade.

Hărțile arată foarte bine, modurile sunt destul de diverse, dar puține sunt jucate intens. Din această cauză, dacă nu joci Team Deathmatch ai șanse să stai ceva până găsește destui jucători.

Deoarece au avut ideea genială de a separa comunitatea de PC în două, care oricum era mică, pentru că cei de pe Steam nu pot juca cu cei de pe Windows Store, numărul jocurilor găsite este foarte mic. În jocurile pe care le prinzi, aproape jumătate sunt cu cheateri, în restul am descoperit că 80% din kill-uri le faci ori că iei tu prin susprindere pe cineva pentru că ai sărit/slide/wallrun undeva, ori ești tu luat prin surprindere și tragi cu arma peste tot.

Înțeleg nevoia de a schimba lucruri pentru a justifica iterațiile anuale ale acestui joc, dar poate ar fi fost mai interesant să se limiteze la skill-urile de mobilitate și să avem lupte în spațiu sau ceva adaptări. Sau dacă vrei neapărat să profiți de noile mecanici ale jocului, de ce nu niște hărți speciale pentru lupte cu Jackals?

Zombies în Spaceland

Zombie mode este separat de multiplayer și are ca tematică un parc de distracții din anul 1980. DJ-ul parcului este David Hasselhoff. El are și rolul de a ajuta pe cei 4 curajoși și de a anunța diversele event-uri care pornesc în joc, cum ar fi valuri noi, bonusuri sau zone noi deblocate.

Zombie mode întotdeaua a fost extrem de fun jucat în grup de 4, fiecare primind unul din cele 4 caractere: Andre the Rapper, Sally the Valley Girl, Pointdexter the Nerd și A.J. the Jock. Aceștia trebuie să supraviețuiască valurilor de zombies din ce în ce mai puternici, cu ajutorul Perk-urilor, a Cărților de Fate dar și a diverselor arme, care mai de care mai puternice sau exotice. Armele folosite coincid cu cele din Multiplayer, iar dacă ai deblocat versiuni upgradate ale unei arme le vei putea folosi dacă ai nivelul necesar pentru acea armă.

Cei 4 sunt transportați în acel theme-park și trebuie să facă parte din scenariile ciudate ale lui Willard Wyler, un regizor celebru de filme de groază.

Modul durează ceva, iar valurile sunt din ce în ce mai dificile. Recomand experiența Solo pentru început pentru a deprinde mecanicile jocului și a întelege ce fac toate Perk-urile și Cărțile de Fate. De asemenea e util pentru a învăța harta și locațiile pentru arme și alte bonusuri.