Review HP Omen 17 – Laptop de gaming cu un super design

Review HP Omen 17 – Laptop de gaming cu un super design

6 feb. 2018 Altele

Omen este seria de gaming lansată de HP în anul 2014. Fiind destul de noi în domeniul gaming-ului, inițial HP a apelat la Steelseries pentru a colabora în vederea utilizării experienței acestora pentru perifericele Omen. Eu am testat și mouse-ul + căștile Omen by HP realizate de Steelseries, detalii despre ele spre finalul articolului.

P1020610

Mai nou, HP Omen este sponsorul oficial al Overwatch League –  orice sistem folosit în cadrul acestui concurs va fi HP Omen.

Deși sunt destul de noi, HP a venit cu diverse idei foarte bune pentru PC Gaming. Una din aceste idei a fost cubul Desktop Omen X, care are un sistem foarte inteligent de compartimentare și ventilare. Și arată și foarte bine.

P1020633

Dar să revenim la modelul testat de mine –  laptopul HP Omen 17 (an006nq)

Specificații tehnice HP Omen 17:

Procesor: Intel Core i7 – 7700HQ cu până la 3.8GHz (Frecvență de bază 2.8 GHz)

Memorie: 12GB DDR4 – 2400 Mhz (9GB + 4GB)

Stocare: 1TB 7200 Sata HDD + 256GB SSD M.2 PCIe

Placă Video: NVIDIA GeForce GTX 1060 6GB GDDR5

Ecran: Full HD IPS AntiGlare 120Hz G-Sync

Baterie: 8 Celule Li-ion

Conectivitate: 1xLan 10/100/1000, Wireless b/g/n/ac, Bluetooth 4.2, 1xThunderbolt 3, 3xUSB 3.1 Gen 1, 1xMini DisplayPort, 1xHDMI, jack combo + jack microfon, cititor carduri memorie SD

DVD-Writer

Webcam: HD HP Wide Vision cu microfon digital dual-array integrat

Tastatură iluminată

Greutate: 3.78Kg

20180125_131538

Design

Generația nouă de laptopuri din gama Omen are un aspect mult mai agresiv față de modelele lansate anul trecut. HP Omen 17 chiar m-a impresionat prima dată când l-am văzut, în cadrul prezentării oficiale de la evenimentul „Game On!” din noiembrie.

Îmi place balamaua cu care este prins monitorul, are foarte solidă și îi conferă și un aspect mai interesant.

Exteriorul este completat cu fășii cu aspect de fibră de carbon, iar, spre fericirea mea, carcasa nu colectează amprente. Singurul loc unde mai apar este sub tastatură, în jurul touchpadului, dar nu este foarte deranjant. Plasticele folosite pentru carcasă lui HP Omen 17 par destul de solide, iar picioarele de cauciuc sunt alungite pentru a acoperi cât mai mult din carcasă și pentru a asigura o poziție cât mai corectă a laptopului, fără să împiedice sistemul de ventilație.

Pe spate inițial am crezut că triunghiul superior poate fi scos prin îndepărtarea a 2 șuruburi, pentru a facilita accesul la diverse componente care pot fi upgradate. Dar, de fapt trebuie înlăturate toate șuruburile de pe partea inferioară pentru a putea detașa întregul spate.

20180126_142319

Performanță

Am testat HP Omen 17 în 3DMark, PCMark 8, CineBench și, evident, jucând câteva jocuri de-a lungul a două săptămâni.

Mai jos vom enumera câteva din rezultatele obținute, alături de poze cu testele respective.

  • 3DMark:
    • TimeSpy : 3707 puncte în primul test, urmate de 3735 în testul următor. Acest rezultat îl plasează peste 25% din sistemele testate, dar țineți cont că TimeSpy este și cel mai nou test lansat de 3DMark și este menit să fie rulat pe sisteme ultra performante. Probabil ceea ce ar fi crescut considerabil acest scor ar fi fost o placă video mai bună.
    • SkyDiver: 24838 și 24957, mai bine decât 83% din rezultatele înregistrate.
    • FireStrike: 9660 și 9638, mai bine decât 60% din rezultatele înregistrate.

FireStrike1 skydiver1 Timespy1

  • PCMark 8:
    • Home Accelerated 3.0: 4563 puncte
    • Storage 2.0: 5015 puncte și o viteză de 355,61 MB/s Pentru SSD

pcmarkusagetest1 pcmarkstorage2

  • CineBench 15:
    • 156 puncte în CPU SingleCore
    • 738 puncte în CPU MultiCore
    • 101,6 FPS în testul GPU OpenGL

Cinebench

La capitolul jocuri am ales să testez tot ce poate oferi Omen 17, în configurația primită, jucând Overwatch, DOOM, Wolfenstein II – The new Colossus, StarCraft II, Move or Die, Overcooked, Cuphead, Borderlands 2, Nier Automata și CS:GO. Unele sunt titluri de couch co-op și nu sunt cele mai demanding jocuri din lume. Dar într-o seară a fost o pană de curent de câteva ore bune, timp în care m-am distrat jucând Overcooked și Move or Die folosind laptopul pe baterie. După aproape 3 ore încă mai rezista. Estimez că ar fi putut ține 3 ore jumătate de jocut, poate chiar 4 ore.

Diverse cifre atinse în jocuri, alături de poze:

  • Doom: Setările date pe Ultra cu mici modificări au dus la un framerate mediu respectabil de circa 100 – 110 FPS, atingând maxime de până la 140 dar și minime în jurul 80-85 FPS. Acestea au făcut experiența masacrării demonilor una foarte plăcută și cursivă.

20180205140558_1 20180205135804_1

  • Overwatch: Totul pe Ultra, ca și la Doom, deoarece nu este cel mai demanding joc. Am reușit să ating o medie de aproape 150 FPS, cu o maximă de 185. În Overwatch calitatea video este mai puțin importantă, prioritar fiind framerate-ul. Dar cu HP Omen 17 nu vei avea nici un fel de problemă să obții performanță la setările maxime, iar ecranul IPS va scoate culorile jocului în evidență, pentru a te putea bucura de dominarea echipei inamice fără compromisuri.

ScreenShot_18-02-05_13-24-27-000 ScreenShot_18-02-05_13-32-27-000

  • CS:GO: Setări pe High cu Framerate nelimitat atinge 200+ cadre pe secundă. Aici am testat și funcția de G-Sync a monitorului pentru a forța jocul să ruleze la 120Hz. Au rezultat niște imagini chiar foarte cursive
  • Wolfenstein II: Setări pe High. Wolfenstein a mers decent, atingând 120 FPS în momentele mai relaxate, iar în lupte intense, cu explozii și multe proiectile zburând peste tot scăzând până pe la 60 FPS. Per total o experiență foarte ok, cu estetica jocului subliniată de culorile ecranului IPS. De menționat este faptul că HIGH este abia a treia treaptă din 6. Peste High avem Ultra, Uber și Mein Leben. Deci High nu înseamnă chiar așa de mult.

20180205193214_1 20180123161439_1

Sistemul de ventilație a rezistat cu brio atât la jocuri foarte demanding, cât și la editare foto-video. După 3 ore de Wolfenstein II, tastatura era caldă, dar nu destul de caldă încât să mă convingă să mă opresc din jucat, iar laptopul nu dădea semne de oboseală. Puncte bonus pentru sistemul de răcire!

Aerisirile din spate nu sunt doar de formă, chiar funcționează, iar nivelul de zgomot emis de HP Omen 17 cu ventilatoarele pornite la maxim este foarte redus. Totuși, trebuie să scad puncte pentru că aplicațiile dedicate OMEN Command Center și HP CoolSense nu permit intervenția utilizatorului mai deloc. Nu poți seta viteza ventilatoarelor (se exemplu să le forțezi să meargă la maxim), nu poți face overclocking și nu te poți juca cu nici un fel de setare care să afecteze performanța laptopului. În schimb, poți asigna diverse acțiuni pentru fiecare buton Macro din stânga tastaturii și poți seta prioritate la traficul de rețea pentru diverse aplicații.

hp_coolsense Omen_control_center

Ecran

Panoul IPS cu tehnologie G-Sync și Refresh Rate maxim de 120Hz arată foarte bine și reușește să țină pasul cu acțiunea rapidă în cadrul shooterelor testate. Evident că în cazul jocurilor mai proaspăt lansate, cum ar fi Wolfenstein II – The new Colossus, trebuie să scădem puțin din detaliile grafice deoarece nu atingem 120 FPS cu GTX 1060, dar sunt destule compromisuri care pot fi făcute pentru a balansa cadrele cu detaliile jocului. În alte titluri, cum ar fi CS:GO sau Overwatch, ecranul laptopului se descurcă perfect.

Ecranul IPS al lui HP Omen 17 este de asemenea un mare plus pentru cei care vor să folosească un laptop de gaming pentru editare foto/video. Acesta este capabil de un unghi de vizualizare mult mai bun ca un ecran de tip TN, iar culorile redate sunt mult mai vii.

De menționat este și faptul că HP Omen 17, în configurația primită la teste, este capabil de redarea conținutului de tip VR, fie el prin Steam sau Windows Store, în funcție de casca deținută.

20180118_110003

Sunet

Sunetul redat este extrem de clar. Chiar dat la maxim în melodiile preferate, nu va distorsiona înaltele. Singurul minus este că nu are un bass prea definit. HP Omen 17 dispune de 2 difuzoare Bang & Olufsen în partea frontală. Recunosc că mă așteptam la mai mult bass, mai ales pentru că nu este un laptop mic, este destul de mare și concurența are un subwoofer în partea de jos.

Totuși, ai diverse preset-uri disponibile pentru a modifica experiența audio, iar pentru cei mai pricepuți – poți umbla în equaliser pentru acele modificări de finețe.

HP_Audio_settings hp_audio_equaliser

Tastatură

Tastatura este foarte comodă, nu se va încălzi în sesiunile lungi de gaming, iar iluminarea roșie este foarte plăcută în întuneric.

La modelul de 17 inchi, HP a inclus o tastatură full + numpad și 6 taste Macro în partea stângă. Aceasta are 3 setări de iluminare: Completă, doar WASD și zero iluminare.

Ce mi s-a părut interesant este faptul că tastatura are un buton specializat cu sigla OMEN care deschide OMEN Command Center pentru o vizualizare rapidă a stării sistemului. Din păcate, mare lucru nu poți face cu aplicația respectivă și mi-ar fi plăcut mai multă customizare.

P1020612

Touchpad

Touchpadul nu este ieșit din comun, este același touchpad ca la modelele precedente. Funcționează cum trebuie și nu l-am folosit extrem de mult deoarece accentul nu ar trebui să fie pus pe el la un laptop de gaming. Utilizatorul țintă va folosi un mouse, în 90% din cazuri, deci nu avem nevoie de un touchpad mult prea complicat ca la Surface sau alte modele asemănătoare.

Baterie

Durata de viață a lui HP Omen 17 a fost o surpriză pentru mine. Datorită faptului că are 8 celule care pot dezvolta o putere de 86 Wh, acesta rezistă cu brio până la 3 ore de gaming, un lucru destul de rar pentru un device de acest tip. Bateria este printre ultimele caracteristici luate în considerare în cumpărarea unui laptop de gaming deoarece oricum va sta 90% din timp conectat la priză. Totuși, merită menționat că HP Omen 17 rezistă chiar bine.

De ținut cont este faptul că există modele cu display 4K și plăci video mai bune, pe aceeași baterie. Aceasta înseamnă că pentru acele modele bateria va ține mult mai puțin.

P1020771

Webcam + Microfon

HP Omen 17 dispune de porturi jack pentru a conecta cam orice fel de cască dar, pentru momentele în care vrei să joci fără, dispune și de un microfon decent care a redat vocea mea fără să fie acoperit de tastatura laptopului, ceea ce consider ca fiind un plus.

Webcamul funcționează ok, are Face recognition și este capabil să filmeze 720p@30 fps. Nu este Full HD și nu înțeleg de ce majoritatea laptopurilor de gaming au webcam 720p. Oricum, webcamul nu a fost niciodată un atribut principal al oricărui laptop din acest domeniu.

P1020943

Concluzie

HP sunt destul de tineri în domeniul device-urilor specializate pentru gaming, dar recuperează teren repede. Noua serie OMEN are carcasa refăcută, cu un sistem de ventilație nou care chiar funcționează și nu face prea mult zgomot.

Aspectul exterior este mult mai agresiv și îmi place mai mult decât versiunile precedente. Performanță mai mult decât decentă în jocuri, o baterie mare, dar și un ecran IPS cu tehnologia G-Sync și 120Hz Refresh Rate, îl deosebesc de concurență. Încă mai este ceva loc de îmbunătățiri, cum ar fi la capitolul sunet și la aplicațiile dedicate, dar pentru cât costă, HP Omen 17 este un deal destul de bun. Evident că greutatea lui trebuie luată în considerare. Pentru cei cărora li se pare mult aproximaiv 4kg, există varianta de 15 inchi, mai mic și puțin mai ușor.

Dacă ar fi să recomand ceva ar fi achiziționarea acestui model, dar cu placa video GTX 1070, pentru că mi se pare mult mai ok atât pentru gaming dar și pentru VR.

P1020926

Pro:

  • Procesor foarte bun cu placă video decentă
  • Aspectul exterior
  • Baterie cu durată de viață peste medie
  • Ecran foarte rapid (120Hz cu G-Sync)
  • Ventilația
  • Preț bun pentru ce oferă

Contra:

  • Cam greu la 3.78Kg fără încărcător
  • Destul de masiv
  • Sunet clar dar fără bass
  • Softurile dedicate nu sunt configurabile

Preț

8099 Lei la PCGarage 

Periferice OMEN by HP

HP a lansat periferice proprii recent, dar Laptopul a fost folosit împreună cu periferice OMEN by HP, în colaborare cu Steelseries lansate anul trecut.

P1020898

Mouse Omen by HP – Care este de fapt un Steelseries Rival 300 rebranduit cu sigla OMEN. Tot ce vă place la Rival este prezent și aici. Este un mouse excelent, mai ales pentru shootere, fiind extrem de ușor. Senzorul folosit Pixart PMW3310 are 6500 DPI este foarte precis și are polling rate de până la 1000 dar și accelerația de 50g, ca la Rival 300, mai mult decât destul pentru exigențele oricărui gamer. Personal mi se pare că arată mai bine cu sigla Omen decât cu cea Steelseries. Aceasta, ca și rotița de scroll, este iluminată cu un led RGB configurabil prin softul Steelseries Engine.

P1020910

Căști Omen by HP – Care sunt de fapt un Steelseries Siberia 200 rebranduite cu sigla OMEN. Acestea sunt clasicele căști Steelseries Siberia v2, updatate în Siberia 200, pe care le știm și le iubim. Gamerii au folosit aceste produse ani de zile cu plăcere.

P1020867

La capitolul sunet sunt foarte bune grație difuzoarelor de 50mm, cu impedanță de 32ohm și frecvențe redate între 10 și 28000 hz.  Pot fi date foarte tare, având o sensibilitate de 112db, redând un sunet clar și bine definit. Bassul nu este foarte puternic dar este acolo și nu îți va sparge urechile. Pentru jocuri sunt foarte bune pentru că sunt comode și sistemul elastic de prindere nu apasă foarte mult pe cap.

P1020882

 

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.