Pentru săptămâna asta am primit la test smartwatch-ul Mot0360 de la Quickmobile.
Moto 360 are o formă rotundă, spre deosebire de majoritatea celorlalte smartwatch-uri care sunt dreptunghiulare. Ceasul vine cu o curea din piele care nu poate fi schimbată prea ușor.
Deși cadranul ceasului este rotund, ecranul nu este perfect rotund. În partea de jos, o dungă neagră maschează puțin din suprafața ecranului, aceea este zona în care se găsesc senzori precum cel de luminozitate, dar unde este și conectorul ecranului la placa de baza și principalul punct de prindere al ecranului de carcasă.
Cadrul ceasului este realizat din aluminiu, iar ecranul este protejat cu Gorilla Glass.
Moto360 are la baza sistemul de operare Android Wear, fiind același sistem de operare care rulează cam pe toate ceasurile de acest fel. Pentru un utilizator care folosește Android în mod zilnic, sistemul de operare se va dovedi destul de intuitiv și simplu.
Ecranul LCD are o rezoluție de 320×290 pixels cu o densitate a pixelilor de 205 ppi. Textul din păcate pare un pic fuzzy dacă te uiți foarte atent.
Comenzile sunt date prin gesturi swipe sau vocal (ca la Google Now).
Deocamadată nu există aplicații special create pentru ceas, dar poți să-ți instalezi orice aplicație pe telefon, iar ceasul îți va afisa doar notificările acelor aplicații.
Poți chiar să-ți instalezi aplicația Wear Internet Browser care îți transferă toate bookmark-urile de la browserul de pe smartphone-ul tău, pe smartwatch. Astfel poți naviga pe internet direct de pe ceas, simplu și rapid.
Moto360 se poate sincroniza la orice smartphone ce folosește Android 4.3 sau o variantă mai nouă.
Moto 360 dispune de un senzor pentru monitorizarea ritmului cardiac, pedometru, dar și receptor GPS, deci vă puteti monitoriza numărul de pași pe care-l faci zilnic fără alte accesorii sau aplicații.
Chiar dacă Moto360 se bazează mult pe comenzile vocale, nu este un smartwatch la care poți și vorbi, deoarece îi lipsește difuzorul. Poți răspunde la apeluri de pe ceas, dar tot va trebui să vorbești de pe telefon. Nu poți vorbi, și nu poți iniția apeluri, dar poți trimite sms-uri prestabilite, un fel de quick reply la notificări.
Bateria m-a dezamăgit. Autonomia este de aproximativ 10 ore, deși după doar 5 ore de folosire la capacitate maximă am fost nevoită să-l pun la încărcat.
Partea bună este că device-ul este foarte ușor de încărcat dar și foarte rapid, o încărcare totală se realizează în 20-30 de minute.
Puncte forte:
– designul modern și original
– ușurința în utilizare
Puncte slabe:
– durata scăzută de utilizare a bateriei
– lipsa unor funcții interesante de la alte smartwatch-uri, precum: difuzor, camera foto sau utilizarea unei cartele 3G.
Concluzii
Moto360 este un smartwatch bun, cu un design foarte reușit dar căruia îi lipsește câteva funcții ce sunt acum la modă.