OPPO Find X2 este primul smartphone de la OPPO pe care îl testez. Eram tare curioasă să văd de ce sunt cei de la OPPO în stare, mai ales că am auzit doar de bine despre acest model, dar după ce m-am „jucat” cu el o săptămână pot recunoaște că mi-a depășit cu mult așteptările. O să fie un review mai lung, ca să recuperez că e prima dată când mă joc cu un device OPPO.
Design
La prima vedere, telefonul păstrează design-ul deja clasic al smartphone-urilor de top. Ecranul este curbat, spatele este super lucios, dar are și un pattern pe el, sistemul de camere așezat vertical iese destul de mult în afară, iar jack-ul audio a fost eliminat. De departe îl poți confunda rapid cu un alt smartphone de top, dar OPPO Find X2 are câteva puncte în plus care vă pot face să-l alegeți pe el și nu un competitor.
Prețul lui este de aproximativ 1000 de euro și cred că în câteva zile o să fie disponibil și în România, acum este mai greu să-l găsiți.
În cutie – care apropo arată foarte bine, premium – pe lângă telefon, vei primi și un încărcător fast charge de perete destul de masiv, cablul de date și încîrcare și niște căști pe mufă USB-C care sunt așezate tare drăguț. Au și un element special, în interior sunt verzi, aceeași nuanță ca la butonul de on/off – ceea ce e un detaliu drăguț, deși nu o să-l vadă nimeni.
Telefonul pe care l-am testat eu este modelul Ocean. Spatele lucește în nuanțe de albastru și verde, iar patternul care că imită valurile. Culoarea este foarte reușită.
Desigur, telefonul este rezistent la apă și praf, este protejat de factorul de protecție IP68.
Ecran
Ecranul de 6,7 inci este superb, ajută mult și wallpaperul default, e totul perfect. Ambele modele, Find X2 și Find X2 Pro – fratele mai mare, sunt echipate cu un ecran OPPO QHD+ Ultra Vision de 120Hz ce include peste un miliard de variații de culoare, aducând o revoluție vizuală în ceea ce privește rezoluția, culorile, rata de refresh și luminozitatea. Mai mult, rezoluția de 3168x1440p, 513 ppi, reflexia scăzută și luminozitatea maximă a ecranului, de până la 1200 niți, fac ca ecranul să redea imagini remarcabile și să fie ușor de utilizat în orice împrejurare.
În plus, OPPO Find X2 are touch sampling rate de 240Hz. Touch sampling rate (rată de răspuns) este o altă unitate de măsură a performanței ecranului ce rar e promovată de producători, ea măsoară de câte ori ecranul simte imputul de la utilizator, într-o secundă. Un touch sampling rate mai mare înseamnă un ecranul mult mai rapid.
Ambele modele, Find X2 Pro și Find X2, sunt echipate cu tehnologia 01 Ultra Vision Engine, ce are încorporat un cip independent pentru a îmbunătăți performanța calității imaginii.
De asemenea, seria Find X2 suportă funcțiile de îmbunătățire video Motion Clear și HDR. Funcția Motion Clear poate crește viteza de redare a cadrelor videoclipurilor online și a transmisiunilor sportive, cu viteze ale cadrelor cuprinse între 30 și 60 fps sau chiar 120 fps.
Inginerii OPPO au lucrat cu Samsung și United Microelectrics Corporation (UMC) pentru a analiza și pentru a optimiza procesul de fabricație. Și îmi place tare mult că au fost transparenți și au precizat asta.
Telefonul oferă audio de înaltă calitate, datorită difuzoarelor duale de mare putere și tehnologiei Dolby Atmos integrate.
Camera foto
Noul Find X2 este echipat cu o cameră triplă ce combină lentile wide-angle de 48 MP, lentile ultra-wide-angle tot de 48MP și lentile telephoto de 13MP, oferind totodată un zoom hibrid 10x. Și pe mine m-a uimit, pozele sunt super!
Camera frontală are 32MP și este aproape la fel de bună precum camera principală. Nu vă îngrijorați, o să aveți selfie-uri reușite cu acest device.
Find X2 este primul smartphone care integrează tehnologia All Pixel Omni-directional PDAF, având capacitatea de a realiza o focalizare omnidirecțională susținută de AI. Rezultatul? Poze foarte reușite și o focalizare automată extrem de rapidă, chiar mai bună decât pe alte device-uri de top, mult mai cunoscute. Recunosc, nu mă așteptam la o cameră foto atât de bună.
Opțiunea AI Dazzle Color scoate niște culori superbe în poze, vă recomand să o activați mereu. Dar speram la mai multe opțiuni ale camerei foto, mai multe moduri.
Am testat și Soloop, un instrument de editare video preinstalat pe telefon. Acesta integrează funcții distractive și ușoare de editare, perfecte pentru a posta rapid pe Instagram un video creativ.
Performanță
Cred că este clar că OPPO Find X2 este un smartphone de top, nu trebuie să vă îngrijorați să se încinge, că se blochează sau că are anumite probleme legate de performanță. El are un procesor Snapdragon 865, 12 GB RAM și 256 GB spațiu de stocare intern, dar nu are slot pentru cardul extern de memorie.
Bateria este de 4.200mAh și rezistă aproape o zi de utlizare, poate mai mult dacă nu faci foarte multe poze și nu filmezi așa cum am făcut eu.
Ambele modele, Find X2 și Find X2 PrO, sunt echipate cu tehnologia SuperVOOC 2.0, cu alimentare la 65W, aceasta fiind cea mai rapidă și cea mai sigură tehnologie de încărcare din industria telefoanelor mobile. Datorită tehnologiei SuperVOOC 2.0, Find X2 Pro se poate încărca complet în doar 38 de minute.
OPPO susține și pune accent pe confidențialitatea datelor. Modul Private Safe transferă fotografii, videoclipuri și alte documente către o “zonă”sigură de stocare, blocând accesul altor aplicații.
În concluzie, OPPO Find X2 este o alegere foarte bună dacă vreți ceva diferit față de ce device-uri cumpără toată lumea, dar sincer, deși mă bucur că are specificații și rezultate așa bune, speram să fie mai diferit de competiție, să aducă ceva wow.