În primul rând, vreau să mulțumesc PlayStation România (Sony Interactive Entertainment Europe) pentru copia trimisă în avans, cu scopul publicării acestui review. A fost o plăcere să joc „Shadow of the Colossus”, mai ales înaintea multor gameri împătimiți.

„Shadow of the Colossus” este un remake după un joc mai vechi cu același nume, lansat pentru PlayStation 2 și dezvoltat de Bluepoint, Team Ico și Sony. Bluepoint sunt cei care au făcut și remasterul pentru PS3. Aceștia au refăcut complet toate componentele jocului, folosind elemente grafice create de la zero, în Ultra HD și păstrând gameplay-ul original.

Singura modificare care poate fi considerată de gameplay este introducerea unei configurații noi pentru controller. Dar jocul este la fel de dificil de jucat.

Nu am jucat variantele vechi, era nevoie să menționez asta pentru cei care vor lua jocul pentru factorul de nostalgie. Voi trata acest joc ca pe unul nou și voi dezvolta anumite aspecte care mi-au plăcut și unele care nu, fără a lua în considerare nostalgia, care e inexistentă la mine.

Shadow of the Colossus este dovada că nu ai nevoie de o poveste prea complicată pentru a concepe un joc destul de captivant. La început nu primești aproape nici o informație, decât faptul că tu, personajul principal, ai venit cu o doamnă/domnișoară decedată/în comă la un templu în capătul lumii pentru a convinge pe Dormin, niște ființe puternice sau ființa supremă să te ghideze spre scopul tău, acela de a o salva pe fată.

Pentru a putea salva sufletul ei, tu, personajul principal al cărui nume nu ți-l afli până la sfârșit, va trebui să bați 16 Coloși. Importantă în salvarea ei este sabia pe care o ai, The Ancient Sword, care, cu ajutorul luminii și în prezența acesteia, te va ghida prin toată această aventură și va fi elementul care va putea doborî acești coloși, lovindu-i în punctele vitale. Nu vei avea nici un fel de alte lupte, în afara celor cu coloși. Nu există alți monștri în lume decât cei 16, practic jocul este un Boss Fight continuu, întrerupt de momente când te plimbi prin lume sau faci platforming.

Ca partener în această aventură ai un cal foarte drăguț, numit Agro. Știi că îl cheamă așa fiindcă ai opțiunea să îl chemi la tine și îi folosește numele. Este al doilea nume pe care îl afli în joc, după Dormin. Interesant, nu? Chiar apreciez astfel de expoziții care te lasă să descoperi pe parcurs multe lucruri și nu îți îndeasă cu pâlnia 12 pagini de informații în primele 10 minute. Agro este puțin mai special, dar vom dezvolta asta puțin mai încolo.

Povestea în sine chiar mi-a plăcut și m-ar deranja teribil, ca posibil cumpărător al acestui joc, mai ales dacă nu îl știu pe cel vechi, să aflu spoilere din ea, mai ales că sunt unele lucruri foarte mișto care se întâmplă către sfârșit. Așadar voi încerca să nu dezvălui prea multe detalii, inclusiv numele personajului principal :).

Jocul are 3 moduri inițiale de dificultate: Easy, Normal și Hard, cu altele care pot apărea ulterior (New Game +, Time Attacks pentru fiecare dificultate, Mirror Mode etc.). Eu am jucat pe Normal, deoarece nu aleg niciodata Easy mode și sunt suficient de noob în ale PlayStation-ului încât să nu aleg Hard Mode.

Ca resurse vei avea două: Health și Stamina. Health poate fi crescut consumând Fructe, pe care le găsești explorând și Stamina omorând Coloși sau mâncând cozi de șopârle. Ciudat, nu?

Totul se învârte în jurul templului central, unde tu îți începi și reiei aventura de fiecare dată și unde te întorci după fiecare Colos doborât. Dormin îți va da un indiciu sau mai multe după fiecare victorie, pentru a te ajuta în găsirea următorului Colos. În rest, vei folosi Sabia pentru a te ghida pe hartă. Drumul este de obicei aproape exclusiv călare, dar poți întâlni destule secțiuni în care trebuie să te cațeri, înoți, sau să parcurgi diverse etape de platforming pentru a ajunge la țintă.

Jocul arată foarte bine, grafica este superbă, mai ales în modul Cinematic – 4K, valabil doar pe PS4 Pro. Lumea este vie și plină de culori, iar diversele peisaje prin care treci sunt chiar demne de făcut poze. Că tot am zis asta, jocul are Photo Mode, sau Instagram-bait, cum îmi place să îi zic. În Photo Mode poți face modificări precum filtre peste grafica jocului, efecte, zoom, crop, etc. După ce ai ajuns la rezultatul dorit, Hide UI și Share pe rețelele de socializare preferate. Recunosc că mă văd petrecând ceva timp pozând o groază de locații, deoarece elementele grafice refăcute în 4K construiesc niște landscape-uri în care te poți pierde ușor.

Un alt plus este faptul că poți seta grafica pe Cinematic sau Performance. Cinematic prioritizează calitatea grafica, iar Performance are 60fps.

Mediul este destul de open-world, în sensul că poți explora liniștit cam toată lumea, doar că nu vei găsi decât diverse obiecte. Nu există side-quests și nici nu poți omorî coloșii în altă ordine decât cea primită de la Dormin. Aceste obiecte constau în monezi, șopârle pe care le omori pentru cozi și fructe. Cozile de șopârle îți cresc Stamina și fructele cresc bara de Viață.

Hai să vorbim puțin despre partenerul tău, Agro. Calul tău te va urmări peste tot pe parcursul jocului, ba chiar va fi vital în anumite lupte în care ai mare nevoie de viteză. Dar, sincer, l-am înjurat destul la început, până m-am obișnuit cu controlul său puțin ciudat și cu faptul că se întoarce brusc când are chef sau nu vrea să se oprească sau se lovește de pereți invizibili. Are o personalitate aparte Agro. Nu știu dacă este intenționat ca în jocurile trecute, pentru că repet, nu le-am jucat.

Luptele se învârt  în jurul faptului că trebuie să ajungi cumva să „înțepi” coloșii în punctele vitale (slabe), iar fiecare colos, fiind extrem de diferit, va avea una sau mai multe mecanici de care trebuie să te folosești pentru a putea să te urci pe el ca să ajungi la acele puncte. Acestea pot implica destul de mult platforming sau diverse alte trucuri. Dificultatea și puterea loviturilor sau viața colosului stabilește cât de des trebuie să revii la mecanicile respective. Se poate întâmpla să ratezi sau să greșești, dar jocul este destul de iertător pe Normal Mode încât am reușit aproape de fiecare dată să omor colosul din maxim 2 încercări. Pe Hard nu am aflat încă.

Controlul este de obicei ok, dar am avut momente de WTF? când jucătorul a luat-o invers decât voiam și am căzut de pe Colos, fiind nevoită să repet toată secvența neștiind de ce exact. De asemenea, mi s-a întâmplat de câteva ori să mă glitch-uiesc prin mediu sau prin diverse membre ale unui colos. Probabil lucruri reparabile pe viitor, sper.

Trebuie să recunosc că am apreciat foarte mult diversitatea luptelor și scara la care acestea se desfășoară. Foarte des te simți ca David care trebuie să doboare pe Goliat, iar modul în care o faci este foarte mișto. Există niște indicii pe care ți le șoptește Dormin în caz că stai prea mult într-o luptă și nu te prinzi care e mecanica. Aceste indicii pot fi oprite din meniu, desigur, pentru cei care vor să fie mai hardcore. O singură dată m-am chinuit aproape o oră pentru că nu voia colosul să se poziționeze perfect peste un Geyse.

Soundtrack-ul jocului este foarte plăcut și intervine mai ales în timpul luptelor cu cei 16 Coloși, dar și în puținele cutscene-uri. Acesta se potrivește de minune cu estetica jocului.

Ce nu am apreciat deloc, și nu știu dacă este intenționat ca la jocurile vechi sau pur și simplu nu s-au chinuit, este camera jocului. Aceasta este controlată de obicei cu stick-ul din dreapta, dar sunt momente când o ia razna singură sau în care oricât ai trage de ea, revine la o poziție anume sau se blochează în mediu și vezi un mare perete, până când ghicești pe unde ar trebui să o iei. Dacă mai ești și călare… mai bine cobori de pe Argo și repoziționezi decât să te lupți și cu calul și cu peretele în care s-a blocat camera.

Diverse arme și armuri le primești după ce bați coloși în modul Time Attack. Pentru a porni un astfel de Time Attack trebuie să termini jocul și după să te rogi, ca la un altar, în fața statuii colosului pe care vrei să îl bați. Astfel va porni cronometrul și vei avea un timer, diferit în funcție de dificultatea pe care îl faci. Dacă nu reușești să dobori colosul în acest timp, nu se va pune.

Rejucabilitatea jocului se învârte în jurul dorinței de a completa lista de trofee și de a reuși în toate Time Attack-urile timpi cât mai buni, sau parcurgea în New Game+. De făcut alte lucruri nu prea sunt și personal nu mă văd revenind prea mult asupra acestor lupte, dar văd unde este atracția pentru unii.

Concluzie:

„Shadow of the Colossus” este un joc remake foarte frumos, un joc cu o estetică aparte, care pornește de la o idee extrem de simplă și captivează prin aspect dar și prin luptele foarte diferite cu cei 16 Coloși. Platformingul nu este exagerat și destul de intuitiv, iar cireașa de pe tort este finalul, chiar dacă pe drum te va enerva Agro de câteva ori și camera este posibil să îți smulgă niște înjurături.

Nu este un joc perfect, dar este un joc chiar bun, care consider că va prinde mulți jucători noi, care nu au avut parte de original. Pe mine sigur m-a prins.