Samsung Galaxy S6 Edge vs. Galaxy S6 Edge Plus

Samsung Galaxy S6 Edge vs. Galaxy S6 Edge Plus

26 sept. 2015 Smartphone-uri

După cum v-am promis, am revenit cu un articol video și text doar despre diferențele dintre Galaxy S6 Edge și Galaxy S6 Edge Plus.

Video:

Hai să începem cu diferențele ce nu se văd, și aproape că nu se observă nici măcar la o utilizare moderată.

VS

1. Deși au un ecran cu aceeași rezoluție, faptul că ecranul de pe Galaxy S6 Edge Plus este mai mare duce la scăderea densității pixelilor. Galaxy S6 Edge are o densitate a pixelilor de 577, Edge Plus are o densitate de 518.

2. S6 Edge vine cu sistemul de operare Android Lollipop  5.0.2 ce poate fi updatat la 5.1.1., Galaxy S6 Edge Plus vine direct cu 5.1.1. Asta pentru că Edge Plus a fost lansat la 5 luni după S6 Edge.

3. Deși procesorul este identic, cei de la Samsung i-au oferit 3 GB de memorie RAM lui S6 Edge și 4 GB RAM lui S6 Edge Plus. Nu pot să zic că varianta plus se mișcă mai bine datorită RAM-ului, ba chiar parcă e un pic mai încet.

4. Galaxy S6 Edge este disponibil și în varianta de 128 de GB memorie internă, Edge Plus a rămas doar la variantele de 32 GB și 64 GB.

5. Camera foto sunt convinsă că este identică. Aici puteți vedea poze realizate cu cele două device-uri în acelasă timp. Voi vedeți vreo diferență?

6. S6 Edge Plus beneficiază de Bluetooth 4.2, pe când S6 Edge a rămas la varianta 4.1

7. Lui S6 Edge Plus îi lipsește opțiunea de smart stay care ținea deschis ecranul telefonului atâta timp cât te uitai la el, pe S6 Edge opțiunea încă este disponibilă.

8. Dar S6 Edge Plus compensează cu o baterie mai mare – 3.00mAh, față de 2.600mAh cât este pe S6 Edge.

9. Ecranul lui S6 Edge este mai puțin luminos față de cel al lui S6 Edge Plus. Mai exact, rația de contrast la S6 Edge este de 4.124, iar la S6 Edge Plus este 4.615.

Acum să trecem la diferențele de design ce se pot observa foarte ușor de către oricine:

10. S6 Edge Plus este mai mare decât S6 Edge cu 12.3 mm în lungime și 5,7 mm în lățime, dar este mai subțire cu 0.1 mm.

11. S6 Edge cântărește 132g, pe când S6 Edge Plus cântărește 153g. Totuși, mărimea lui S6 Edge Plus face ca greutatea să fie distribuită altfel, iar când îl ții în mână chiar pare mai ușor.

12. Butonul Home are o nuanță mai închisă la S6 Edge

IMG_9345

13. Design-ul camerei foto este destul de diferit, la S6 Edge nu pare atât de mult ieșită în afară camera foto

14. Marginea metalică la S6 Edge chiar pare metalică, la S6 Edge Plus au schimbat probabil compoziția metalului pentru că aduce mai mult a plastic cromat

15. Tot marginea la S6 Edge Plus are un design diferit, puteți vedea pe mijlocul ei o dungă formată între ecran și spate. Trecea nu mai este așa lină și rotunjită ca la S6 Edge.

IMG_9335

16. Un mare minus pentru Galaxy S6 Edge Plus, ce e posibil să vă scape la o primă vedere, este lipsa portului infraroșu.

17. Dispariția portului infraroșu a dus și la mutarea microfonului din partea de sus.

IMG_9340

18. La S6 Edge Plus slotul pentru cartela SIM este un pic mai subțirel

19. În partea de jos, la S6 Edge Plus, microfonul a fost mutat lângă jack-ul pentru căști

IMG_9342

20. Protecția pentru portul micro-USB este mult mai solidă la S6 Edge Plus. Probabil cei de la Samsung și-au dat seama că mulți forțează portul micro-USB.

21. Ecranul lui S6 Edge Plus este mult mai aproape de marginea telefonului, probabil pentru a reuși să nu îi crească prea mult dimensiunile.

IMG_9352

Și să nu uităm de diferența de preț. Samsung Galaxy costă acum 2.900 lei, iar Galaxy costă 3.600 lei.

Voi ați mai descoperit vreo diferență?

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.