După patru zile în care am văzut cele mai noi deviceuri și gadgeturi lansate la cel mai mare târg de tehnologie din Europa – Mobile World Congress – Barcelona, am ales tehnologia mea preferată – cea inspirată din secretul norilor.

În mod natural, apa se evaporă, apoi se condensează și se transformă în nori. Urmând ploaia. Exact așa se obține și smartwater.
De ce e smart? Pentru că e creată diferit, smart.

Apa minerală naturală trece prin cinci etape înainte să devină smartwater: filtrare, evaporare, condensare, adăugare de săruri minerale benefice ție si apoi iar filtrare. Aceste etape unice oferă apei smartwater un gust aparte.
smartwater îți oferă o hidratare smart. Nu doar deviceurile noastre ar trebui să fie smart, ci și lucrurile pe care le consumăm, care ne influențează organismul.
Am testat smartwater în drumul meu spre Mobile World Congress, prin Budapesta, Frankfurt, Paris, și la MWC Barcelona. Am fost plăcut surprinsă de gustul special, foarte curat.

Îmi place să cred că smartwater a contribuit mult la starea mea plină de energie și după 3 zile pe drum cu trenul și încă patru zile de vizitat MWC.
smartwater este un alt produs smart pe care eu îl recomand iubitorilor de tehnologie.

Descoperă mai multe la Pretty Tech
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.