Sonos a lansat recent o boxă dedicată celor pasionați de design și de cele mai noi tendințe din acest domeniu – SONOS Era 300 – fie că adaugă un nou produs în camera de zi, în spațiul lor de ascultare, fie că doresc să se bucure de o experiență de audiție mai bună și mai rafinată în timp ce vizionează un film în dormitor.
Prețul e destul de mare… 2.500lei – în acest moment.
Era 300 este o nouă boxă revoluționară, care poate folosi tehnologia Spatial Audio pentru a genera efecte sonore individuale în jurul încăperii. De asemenea, designul său minimalist și atrăgător este inspirat din multe dintre tendințele acestui an în materie de design interior:
● Companie pIăcută: Designul modelului Era 300 a fost un subiect abordat pe larg în mediul online: forma de clepsidră nu seamănă cu cu nicio altă boxă văzută până acum. Dar, în contextul potrivit, este clar că produsul este inspirat din tendințele actuale în materie de mobilier și design: arcuri, forme rotunjite și margini mai netede. Acest aspect nu este benefic numai pentru armonia vizuală, ci contribuie și la calitatea sunetului livrat: datorită formelor rotunjite, Era 300 integrează mai multe difuzoare individuale care propagă sunetul în mai multe direcții. Efectul este extraordinar în timpul vizionării filmelor cu sunet în format Dolby Atmos sau atunci când este redată muzică prin intermediul tehnologiei Spatial Audio.
● Alb sustenabil: Behr a ales drept culoarea anului nuanța numită „blank canvas”, un alb cu tente de gri. Era 300 – la fel ca boxa Era 100 – a debutat cu o nouă nuanță de alb pentru produsele Sonos, care este similară cu cea de mai sus, datorită tranziției brandului către materiale plastice 100% reciclate.
● Rezonează cu spațiul tău: Era 300, la fel ca toate celelalte boxe Sonos, este echipată cu tehnologia Trueplay — care analizează acustica încăperii și ajustează sunetul în consecință. Așadar, dacă podeaua provoacă un ecou prea puternic sau scaunul de tip beanbag absoarbe tot bass-ul general, modelul Era 300 va compensa.