fbpx

Sony a lansat obiectivul macro Full-Frame F2.8 de 50mm

Sony a lansat obiectivul macro Full-Frame F2.8 de 50mm

6 sept. 2016 Foto

Știu că sunt multe persoane pasionate de fotografie printre cititorii acestui blog, așa că am o veste bună pentru ei: Sony a lansat obiectivul macro Full-Frame F2.8 de 50mm pentru camerele ɑ cu montură E – modelul SEL50M28, un obiectiv fix ușor și compact de 50mm cu capabilitate macro 1:1.

SEL50M28_a7II_top

Recomandat pentru fotografiere zilnică, acest obiectiv macro versatil de 50mm are o deschidere a diafragmei de F2.8, care oferă o calitate excepțională a imaginii și un efect bokeh spectaculos, în timp ce capacitatea macro 1:1 le permite fotografilor să obțină fotografii clare în prim-plan. În plus, gama largă de comenzi, printre care comutatorul pentru focalizare, limitatorul pentru intervalul de focalizare și butonul de menținere a focalizării asigură o experiență de macrofotografiere de calitate pentru o gamă largă de utilizatori.

SEL50M28_A

Ideal pentru peisaje și portrete, precum și pentru fotografii macro, obiectivul oferă o distanță minimă de focalizare de 0.16m și cadre mai mari pentru captarea unui fundal mai extins, comparativ cu obiectivele macro cu distanță focală mai mare. Cântărind doar 236 de grame, obiectivul este foarte ușor și portabil, fiind în același timp rezistent la praf și umezeală pentru a fi utilizat în diferite condiții meteo.

Noul obiectiv macro FE F2.8 de 50mm este dotat cu un element din sticlă ED (dispersie extrem de scăzută) pentru a compensa eficient aberațiile cromatice axiale la focalizare apropiată, permițându-i să creeze în mod constant imagini clare și de calitate superioară. Diafragma circulară produce efecte bokeh spectaculoase, iar elementele optice și mecanice limitează efectele flare și ghosting chiar și fără capac de protecție.

Modelul SEL50M28 va disponibil în Europa din luna octombrie, la prețul de aproximativ 600 de euro.

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.