Totul despre noile flagship-uri de la Samsung – Galaxy S9 și Galaxy S9+

Totul despre noile flagship-uri de la Samsung – Galaxy S9 și Galaxy S9+

25 feb. 2018 Lansari

Cele mai noi și mai inteligente smartphone-uri de la Samsung tocmai au fost lansate. Galaxy S9 și Galaxy S9+ nu sunt cu mult diferite, la exterior, față de modelele anteriore – Galaxy S8 și Galaxy S8+, sau față de modelul Galaxy Note8. Ecranul Infinity Display a rămas în continuare unul din atuurile modelelor de la Samsung, dar S9 are și câteva noutăți pentru noi, unele preluate de la alte smartphone-uri care s-au bucurat de succes (ex. 3D Emoji).

s3

Modelele lansare în România (Dual-SIM cu 64 GB memorie internă și procesor Exynos 9810 Octa Core) sunt cu peste 1.000 lei mai scumpe decât modelele anterioare. Galaxy S9 costă 3.900lei, iar Galaxy S9 Plus costă 4.400lei. Precomenzile încep acum, data de livrare fiind 16 martie.

Galaxy S8 costă 2.849 lei, iar Galaxy S8 Plus costă 3.200lei.

eMAG

Cei de la eMAG au și o super campanie de buy-back. Poți primi o reducere de până la 2.200 lei dacă dai la schimb un alt telefon. După evaluarea telefonului, clientul va primi două vouchere. Unul în valoare de 450 de lei, care este garantat, iar celălalt având contravaloarea telefonului vechi adus. Voucherele vor fi introduce în sistem de către unul din consultanții din showroom-urile eMAG.

 

s9+

Cu ce vine nou Galaxy S9 și S9+?

O comparație între Galaxy S9, S9 Plus, S8, S8 Plus și Note8 puteți citi aici.

Pe lângă funcțiile îmbunătățite de pe Galaxy S9 și S9+ (precum Super Slow-Motion), noile modelul vin și cu funcții noi ce au fost împrumutate de la alte smartphone-uri:

3D Emoji – opțiune asemănătoare cu cea de pe iPhoneX, 3D emoji crează o versiune augumentată a ta pe care o poți folosi pentru a discuta cu prietenii. Funcția mi se pare destul de stupidă, dar pentru iPhoneX a fost un real succes, așa că cei de la Samsung nu puteau să nu profite de oportunitate și să vină și ei cu o aplicație asemănătoare.

s6

18 stickere sunt create în mod automat și ele prezintă o serie de emoții, ceea ce generează o nouă metodă de exprimare atunci când discutați pe chat. Cel mai interesant e că poți folosi AR Emoji și cu aplicații third-party, nu ca la iPhoneX…

Star-Dotcom-Assets_00_highlights_00_all_1920_ver1_RGB_09

Traducere în timp real. Deși Bixby Vision oferea opțiunea de a traduce textul de pe o imagine foarte rapid, acum poți traduce imaginile direct din camera foto fără să faci o poză.

Opțiunea nu este una nouă, sunt ceva aplicații pe Play Store care fac chiar acest lucru, dar acum este integrată nativ în camera foto. Pentru a folosi aplicația ai nevoie de cont de Samsung și conexiune la internet. Vezi aici toate limbile suportate – Vision recunoaște următoarele 54 de limbi pentru a traduce și 104 de limbi pentru rezultate ale traducerii.

Bixby Vision poate să detecteze și ce mănânci sau să te ajute să îți alegi cu ce să te machiezi.

Star-Dotcom-Assets_00_highlights_00_all_1920_ver1_RGB_11

Intelligent Scan combină face recognition și iris scaner pentru a te identifica și pentru a deschide telefonul. Acrestă combinație permite identificarea ta și în întuneric.

Star-Dotcom-Assets_00_highlights_00_all_1920_ver1_RGB_13

 Senzor optic pentru S-Health ce măsoară tensiunea, nu doar ritmul cardiac. Aici abia aștept mai multe detalii.

Aici puteți vedea întreg evenimentul live de lansare pentru Samsung Galaxy S9 și S9 Plus:

 

Design

Iar una dintre marile problemele de la Galaxy S8 și mai ales S8+ este rezolvată. La S9 și S9+ senzorul de amprentă se află într-un loc mai accesibil, sub camera foto. Alte diferențe vizibile între noul model și modelul de anul trecut nu am observat, cel puțin nimic care să-ți sară în ochi.

Star-Product Image_sm_g965_galaxys9plus_back_blue_RGBStar-Product Image_sm_g960_galaxys9_back_blue_RGB

Fața și spatele sunt ambele realizate din sticlă (și se poate încărca wireless), rama este din metal, iar telefoanele sunt protejate împotriva apei și a prafului cu standardul IP68. Greutatea lui S9 Plus este de 189 grame, Galaxy S9 are 163 grame.

Cei prezenți la evenimentul live au avut și posibilitatea de a ține telefonul în mână în mediul virtual cu ajutorul realității augumentate.

s5

Culorile disponibile pentru S9 sunt: negru, gri, albastru și mov. Modelul mov zic eu că arată cel mai bine, dar o să fie și cel mai greu de găsit în magazine.

Star-Product Image_sm_g960_galaxys9_front_black_RGB

 

Ambele modele sunt rezistente la apă și la praf.

Ecran

Galaxy S9 vine cu un ecran Super Amoled de 5.8 inci cu 571 ppi, iar Galaxy S9+ are un ecran cu dimensiunea de 6.2 inci cu 521 pp, ambele cu rație de 18.5:9 și rezoluție QHD+ (2960x1440px)

Star-Dotcom-Assets_03_design_00_all_1920_ver1_RGB_02

Ecranul, ca și la multe alte device-uri, vine cu Auto Brightness Control, funcție ce modifică contrastul și luminozitatea ecranului în funcție de condițiile de luminozitate .

Mai toți senzorii exteriori sunt situați în partea de sus a ecranului, inclusiv Iris Scanner-ul ce te ajută să deblochezi telefonul doar cu o privire.

Camera foto de pe Galaxy S9 și S9 Plus

În timpul prezentării live de azi, Samsung a pus accent pe camera foto a noului Galaxy S9+. Camera ar trebui să fie atât de performantă încât ar trebui să se adapteze la mediul fotografiat la fel de rapid precum ochiul uman. După cum știți, ochiul uman nu este deloc rapid și poate să fie înșelat cu ușurință, dar tot este o mare evoluție pentru camera foto a unui smartphone să atingă performanțele ochiului uman.

Apertura duală ajustabilă a camerei foto (doar S9+ dispune de Dual Camera) permite camerei să se adapteze foarte repede la condițiile de lumină, pozele ar trebui să iasă foarte reușite și în lumină puternică, dar și în condiții de luminozitate slabă. Cameră foto principală de 12MP cu apertura de f1.5 și f2.4 este foarte utilă când se modifică mediul înconjurătoe. F1.5 permite captarea de mai multă lumină în condiții slabe de luminozitate, iar F2.4 este folosită în lumină naturală, puternică, pentru imagini mai clare cu un contrast mai bun.

Star-Dotcom-Assets_01_camera_00_all_1920_ver1_RGB_04

Camera duală de pe Galaxy S9+ pare similară cu cea de la Note8. Majoritatea funcțiilor de pe Note8 fiind disponibile și pe S9+. Funcții precum Live Focus – ce scoate în evidență portretul cuiva blurând fundalul la intensitatea la care vrei tu. Iar camera foto frontală pare identică cu cea de la S8.

La ambele modele camera foto are stabilizare optică a imaginii, pe modelul Galaxy S9+ chiar este stabilizare optică dublă a imaginii – pentru fiecare obiectiv.

Camera foto mai vine și cu alte performanțe îmbunătățite.

Star-Dotcom-Assets_00_highlights_00_all_1920_ver1_RGB_05

Modul Super Slow-Motion la 860 frame-uri pe secundă funcționeză doar în modul HD și nu poate depăși 6 secunde de redare, dar modul normal Slow-Motion la 240 fps poate filma și în rezoluție Full-HD. Iar mai nou poți adăuga video-uri slow-motion și ca Lock-Screen pentru telefonul tău. Le poți vedea în Loop sau în Reverse și le poți adăuga și muzică pe fundal.

Star-Dotcom-Assets_01_camera_00_all_1920_ver1_RGB_07

Au fost adăugate și noi funcții de editare a video-urilor sau pentru a crea GIF-uri la calitate foarte bună.

Performanță

Snapdragon 845 propulsează modelele Galaxy S9 în unele regiuni, în timp ce noul Samsung Exynos 9810 va da puteri altora (în majoritatea țărilor din Europa). Procesorul Exynos este pe modelele distribuite oficial în România și are frecvența de 4x 2.7 GHz cu 4×1.7 GHz. Ambele telefoane au exact același procesor.

Memoria RAM este de doar 4GB la S9 și de 6GB la S9 Plus. În timp ce aceste noi platforme hardware vor fi mai bune în unele domenii decât generația anterioară, nu mă aștept la economii imense de energie. Dar mă aștept la o scanare mai bună a irisului și la recunoașterea facială de la modelele S9.

Star-Dotcom-Assets_00_highlights_00_all_1920_ver1_RGB_18

Memoria internă este de 64 GB la ambele modele, cu posibilitatea de a fi extinsă cu ajutorul unui card de memorie.

Ambele sunt mai bine optimizate pentru sarcinile AI, util mai ales că Bixby va fi în ambele dispozitive. Asta dacă veți folosi Bixby – eu nu-l folosesc.

Bateriile încă sunt destul de mici, S9 are o baterie de 3000mAh, iar S9+ are o baterie de 3500mAh.

Samsung Galaxy S9 s-a lansat cu Android Oreo, aducând cu el câteva caracteristici noi sub forma celei mai recente versiuni a Samsung Experience UX.

Difuzoarele stereo surrond Dolby Atmos sunt și ele un plus.

Star-Dotcom-Assets_00_highlights_00_all_1920_ver1_RGB_16

Ce primești în cutie?

Samsung a început să ofere mult mai multe accesorii în cutia device-ului. Precum la Galaxy S8, la Galaxy S9 vei primi căști audio AKG (identice cu cele de la S8), rezerve pentru căști, adaptor de la USB la USB-C, cablu de transfer de date + adaptor încarcare priză, dar și o husă de protecție transparentă.

Star-Dotcom-Assets_03_design_00_all_1920_ver1_RGB_07

Poți cumpăra și huse într-o varietate destul de mare de modele și culori. Iar Samsung Dex va avea o nouă versiune în 2018 cu Galaxy S9.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.