Trust Ferro HyperScroll Wireless – mouse-ul cu baterie ce te ține până la 19 luni

Trust Ferro HyperScroll Wireless – mouse-ul cu baterie ce te ține până la 19 luni

2 mart. 2026 Componente PC

Înainte apreciam mouse-urile de gaming, acum am îmbătrânit, scuze…. m-am maturizat, și am ajuns să apreciez mouse-urile simple, comode, rapide și cu baterie care nu se mai termină – și neapărat wireless! Exact așa cum e și Trust Ferro HyperScroll Wireless.

Ce îl recomandă? Prețul incredibil de mic, multitaskingul pe mai multe device-uri, scroll super rapid cu rotiță metalică și click-uri silențioase, plus o autonomie declarată de până la 19 luni – pe care recunosc că nu am avut cum să o testez pentru că-l folosesc doar de 2 săptămâni.

Design & cum se simte în mână

Pe alb arată curat, modern, “desk setup” friendly. E un mouse de dimensiune medie, cu o formă ambidextră, suficient de „rotunjoară” încât să fie comod la lucru mai multe ore, fără să simți că stai cu mâna încleștată. Ca idee de proporții, are cam 118 x 67 x 40 mm și 133 g, deci nu e nici feather-light, nici cărămidă.

Un detaliu foarte simpatic la el, mai ales pentru zona office: are butoane silențioase. Într-un call, nu mai sună ca o mitralieră și poți lucra la altceva fără ca cei din call să realizeze că dai click-uri.

Trust menționează că este realizat cu 65% plastic reciclat, ceea ce e un detaliu foarte ok pentru un produs office pe care îl folosești zilnic.

HyperScroll

Rotița e metalică și are HyperScroll pentru derulare rapidă. În practică, asta înseamnă că poți zbura prin pagini lungi, documente și foi de calcul, fără să dai scroll de 74 de ori ca să ajungi la final. În plus, rotița are și funcție tilt, adică poți face scroll orizontal (super util în Excel sau timeline-uri de editare).

Aici mi se pare că Ferro e mouse-ul perfect pentru oamenii care trăiesc pentru excel, documente și mail-uri. E un mouse mai pentru corporatiști.

Multi-device: comuți între laptop, tabletă și PC ca și cum ai schimba tab-urile

Ferro se poate conecta la până la 3 device-uri: unl prin receptor 2.4G pe USB-A și două conexiuni Bluetooth. Are un buton dedicat pentru switch, deci treci rapid de pe laptop pe tabletă sau pe PC.

Dacă lucrezi în paralel (laptop de muncă + PC personal, sau laptop + tabletă), asta e una dintre cele mai bune funcții pe care le poți avea într-un mouse la un preț accesibil.

Chiar? Cât costă? Vă spun la finalul review-ului.

Precizie, DPI și “feeling”-ul pe ecran

DPI ajustabil între 1000 și 3200 este suficient pentru muncă, browsing, editare ușoară foto-video și chiar un gaming foarte casual (fără pretenții competitive).

Mi-a plăcut că mișcarea e predictibilă și “smooth” pe suprafețe obișnuite de birou, iar pentru cei care alternează între monitor extern și laptop, DPI-ul reglabil e fix ce trebuie.

Baterie până la 19 luni

Ăsta e unul dintre punctele lui forte: autonomie declarată de până la 19 luni (în funcție de utilizare). E mouse pe baterii (nu pe acumulator reîncărcabil), ceea ce pentru unii e un plus enorm la birou: nu stai cu cabluri, nu stai să-l încarci, îl folosești și atât. Doar să te asigură că o dată pe an cumperi 2 baterii AA.

Concluzie Trust Ferro HyperScroll Wireless

Trust Ferro HyperScroll Wireless e un mouse foarte bun pentru productivitate: multi-device real (3 conexiuni), rotiță metalică HyperScroll cu tilt pentru scroll orizontal, click-uri silențioase, DPI suficient pentru aproape orice task de zi cu zi și autonomia aia “ridicol de lungă” de până la 19 luni.

Dacă vrei un mouse “de muncă” care să te miște mai repede prin documente și să-ți facă switch-ul între device-uri fără dramă… Ferro e unul dintre acele upgrade-uri mici care se simt mare. Și da, în alb arată chiar prea bine ca să-l ascunzi în sertar. 😄

Prețul? Doar 130 de lei! Da! Ai citit bine – 130lei!


Descoperă mai multe la Pretty Tech

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.