
Samsung a anunțat chiar acum următoarea generație de smartphone-uri pliabile revoluționare: Galaxy Z Flip4 și Galaxy Z Fold4, plus noua pereche de căști Galaxy Buds2 Pro și două noi smartwatch-uri Galaxy Watch5 și Watch5 Pro, deja disponibile la precomandă. Iar eu am avut ocazia să mă joc un pic cu ele chiar înainte de lansarea oficială și înainte de lansarea locală ce o să fie peste 2 săptămâni.
Hai să vă spun părerea mea despre fiecare device în parte:
Galaxy Z Flip4 – mai bun, mai drăguț, mai ușor de folosit
Galaxy Z Flip4 rămâne unul din cele mai interesante smartphone-uri de pe piață. Nu doar că este cool, altfel, perfect pentru fetele ce vor să iasă în evidență, dar e și super ușor să faci poze, în special selfie-uri, și să filmezi cu el. Datorită formei, îl poți ține în mai multe moduri când faci poze/filmezi și are și propriul lui trepied.

Cu o balama mai subțire, margini îndreptate, sticlă rezistentă pe spate și rame metalice lucioase, designul telefoanelor este cel mai rafinat de până acum. Este ceva mai compact decât versiunea anterioară, design-ul sistemului de camere s-a schimbat, iar bezelul de lângă ecran e mai mic.

Vine pe 4 culori cool, preferata mea fiind mov – Bora Purple și poți personaliza complet Z Flip4 cu Galaxy Themes, disponibile atât pentru ecranul extern, cât și pentru ecranul principal. În plus, utilizatorii își pot crea propriul ecran extern, având la dispoziție noi modele de ceas și fundaluri în diferite formate, cum ar fi imagini, GIF-uri și chiar video-uri.

Camera de selfie, interioară, are 10MP, dar cred că vei folosi sistemul de camere principale și pentru selfie-uri, asta datorită formei și ușurinței de a face poze de care vorbeam înainte. Camera principală are un senzor de 12MP wide și unul de 12MP ultra-wide, ambele îmbunătățite pentru a capta mai multă lumină și a face poze mai clare, mai ales în condiții de luminozitate redusă.

Bateria este de 3700mAh și desigur că vine cu fast-charging și fast wireless charging.

Prețul lui Galaxy Z Flip4 începe de la 5,399RON.
Galaxy Z Fold4 – performanță și business look
Cei de la Samsung spun că Z Fold4 este cel mai puternic smartphone de până acum. În plus, este primul dispozitiv care va fi livrat cu Android 12L, o versiune specială de Android creată de Google pentru experiențe pe ecran mare, inclusiv pliabile.

Datorită ecranului imens de 7.6 inci care este mai luminos față de modelul anterior și oferă o rată de reîmprospătare adaptivă de 120 Hz, plus o cameră Under Display (UDC) mai puțin vizibilă și un nou aranjament de subpixeli, multitasking-ul pe Z Fold4 este mai ușor ca niciodată. Noua bară de activități oferă un aspect similar cu cel al PC-urilor și permite accesul la aplicațiile preferate și cele recent folosite de utilizator.
Poți oricând să folosești și un S-Pen pentru și mai multă productivitate.

Galaxy Z Fold4 realizează fotografii și videoclipuri cu un obiectiv wide de 50MP îmbunătățit, unul de 12MP ultra-wide dar și cu Space Zoom de 30x pe camera de 10MP. Camera interioară, pe care cred că o vei folosi doar în meeting-uri sau apeluri video, are 4MP și se vede cam rău…
Bateria este de 4.400mAh, ceea ce e bine pentru un telefon cu ecran atât de mare. Desigur, vine cu fast-charging și fast wireless charging.
Galaxy Z Fold4 costă de la 8.899lei.
Z Flip4 și Z Fold4 sunt cele mai rezistente pliabile create de Samsung vreodată, cu rame și balama din Armour Aluminium, un ecran extern și spate din sticlă de tip Corning® Gorilla® Glass Victus®+. Fără să vreau am testat asta, am scăpat pe jos un Flip4 și nu a avut absolut nimic.

În plus, atât Z Flip4, cât și Z Fold4 sunt rezistente la apă, având IPX8, astfel încât utilizatorii să își facă mai puține griji atunci când îi prinde ploaia.
Galaxy Buds2 Pro – design premium și super experiență de ascultare
Alături de seria Galaxy Z s-a lansat și perechea de căști Galaxy Buds2 Pro – noile căști Samsung care oferă o nouă experiență audio wireless, un design nou, compact culori noi.

Muzica se aude mai bine la noile căști cu Hi-Fi pe 24 de biți la o rezoluție clară. Galaxy Buds2 Pro sunt perfecte și pentru a face sport, au un design compact, ergonomic, sunt cu 15% mai mici, asigură fixare stabilă, proiectată pentru a preveni rotația.

Au și funcții smart de noise cancelling, dar doar forma lor care acoperă întreaga ureche, oferă o izolare fonică super bună. Iar culorile disponibile sunt pe toate gusturile: alb, negru sau Bora purple ce arată fantastic.
Și dacă utilizatorii își pierd Buds2 Pro, cu ajutorul SmartThings Find aceștia le pot localiza foarte ușor.

Prețul lor începe de la 1.099lei.
Galaxy Watch5 și Watch5 Pro
Aceste smartwatch-uri vin în 3 dimensiuni: 40mm pe negru, rox și artintiu, pe 44mm pe culorile negru, albastru și argintiu și pe 45mm pe negru și gri – modele mult mai masculine.

Cu materiale noi, super rezistente precum: Safir și Titan, sunt super rezistente la șocuri, dar și la apă.
Au o baterie de 590mAh ce te ține mai mult de o zi la o utlizare intensă.

Mi-a plăcut mult și noul sistem de prindere cu închidere magnetică, mult mai ușor de folosit. Modele mai de fete, au o închidere un pic mai complicată, dar mult mai elegantă. În curând or să fie disponibile și curele pe care le poți schimba rapid.
Prețurile pentru Galaxy Watch5 pornesc de la 1.599RON, respectiv 2.299RON pentru Galaxy Watch5 Pro.

În curând voi primi aceste device-uri la testat și atunci o să vă pot oferi și mai multe detalii despre ele.
Disponibilitate
Galaxy Z Flip4 și Galaxy Z Fold4 vor fi disponibile pentru precomandă începând cu 10 august și vor avea lansarea comercială pe 26 august. Clienții care precomandă noile telefoane pliabile Galaxy vor primi un e-voucher de 200€ pentru Galaxy Z Fold4 sau 150€ pentru Galaxy Z Flip4 și an gratuit de Samsung Care+, însemnând protecție împotriva daunelor accidentale și suport de specialitate Samsung.

Pentru mai multe informații despre Galaxy Z Flip4 și Z Fold4, accesați: www.samsungmobilepress.com, news.samsung.com/global sau www.samsung.com/global/galaxy/.
Specificații Galaxy Z Flip4 | ||
Display | Ecranul principal | 6.7-inci FHD+* Dynamic AMOLED 2X Infinity Flex Display (2640 x 1080, 22:9) 120Hz rata de refresh adaptivă (1~120Hz) * Măsurată în diagonală, dimensiunea ecranului principal al lui Galaxy Z Flip4 este de 6,7 inci în dreptunghi complet și de 6,6 inci ținând cont de colțurile rotunjite; Suprafața reală vizibilă este mai mică din cauza colțurilor rotunjite și a orificiului camerei. |
Ecran secundar | 1.9-inci Super AMOLED Display* 260 x 512 *Măsurată în diagonală, dimensiunea ecranului de acoperire al lui Galaxy Z Fold3 5G este de 6,2 inci într-un dreptunghi complet și 6,1″ reprezentând colțurile rotunjite. Suprafața vizibilă reală este mai mică datorită colțurilor rotunjite. | |
Dimensiune & greutate | Pliat | 71.9 x 84.9 x 17.1mm (Balama) – 15.9mm (Pliere) |
Depliat | 71.9 x 165.2 x 6.9mm *Grosimea lui Galaxy Z Flip4 atunci când este desfășurat nu include cadrul ecranului principal. | |
Greutate | 187g | |
Camera | Camera frontală | 10MP Camera selfie F2.4, Pixel size: 1.22μm, FOV: 80˚ |
Camera duală | 12MP Ultra Wide Camera F2.2, Pixel size: 1.12μm, FOV: 123˚ | |
12MP Wide-angle Camera Dual Pixel AF, OIS, F1.8, Pixel size: 1.8μm, FOV: 83˚ | ||
AP | 4㎚ Procesor Octa-Core | |
Memorie | 8GB RAM cu 512GB stocare internă 8GB RAM cu 256GB stocare internă 8GB RAM cu 128GB stocare internă *Disponibilitatea poate varia în funcție de piață sau canal. Spațiul real de stocare poate varia în funcție de piață, model, dimensiunea fișierului și format. | |
Baterie | 3,700 mAh (tipic) baterie duală *Valoare standard testată în condiții de laborator terță parte. Valoarea standard este valoarea medie estimată având în vedere abaterea capacității bateriei dintre probele de baterii testate conform standardului IEC 61960. Capacitatea nominală (minimă) este de 3595 mAh. Durata reală de viață a bateriei poate varia în funcție de mediul de rețea, de tiparele de utilizare și de alți factori. | |
Încărcare | Super Fast Charging* : Până la 50% încărcare în 30 minute cu adaaptor 25W** sau mai mare Fast Wireless Charging 2.0*** Wireless PowerShare**** *Încărcare prin cablu compatibilă cu QC2.0 și AFC. Rezultatele testelor interne de laborator Samsung, efectuate cu un adaptor de călătorie de 25 W, în timp ce acesta are 0% din putere rămasă, cu toate serviciile, funcțiile și ecranul oprite. Viteza reală de încărcare poate varia în funcție de utilizarea reală, condițiile de încărcare și alți factori. **Adaptor de alimentare de 25 W vândut separat. Utilizați numai încărcătoare și cabluri aprobate de Samsung. *** Încărcare wireless compatibilă cu WPC **** Wireless PowerShare este limitat la smartphone-uri Samsung sau alte mărci cu încărcare wireless WPC Qi, precum seria Galaxy Z Fol4, Z Flip4, Galaxy S22, Z Fold3 5G, Z Flip3 5G, Galaxy S21, Galaxy Z Fold2, Galaxy Note20, Galaxy Note20 Ultra, Galaxy S20, S20+, S20 Ultra, Galaxy Z Flip, Galaxy Note10, Note10+, Galaxy S10e, S10, S10+, S9, S9+, S8, S8+, S8 Active, S7, S7 edge, S7 Active, S6, S6 edge, S6 Active, S6 edge+, Note9, Note8, Note FE, Note5 și wearables precum Galaxy Watch Active, Gear Sport, Gear S3, Galaxy Watch și Galaxy Buds. Este posibil să nu funcționeze cu anumite accesorii, huse sau alte dispozitive de marcă. Poate afecta recepția apelurilor sau serviciile de date, în funcție de mediul de rețea. | |
Rezistența la apă | IPX8 * IPX8 se bazează pe condițiile de testare pentru scufundare până la 1,5 metri în apă dulce timp de până la 30 de minute. Nu este recomandat pentru utilizarea pe plajă sau la piscină. Nu este rezistent la praf. | |
OS | Android 12 One UI 4.1.1 | |
Rețea și conectivitate | 5G*, LTE**, Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac/ax, Bluetooth® v5.2 *Serviciile 5G sunt acceptate numai în locațiile compatibile cu rețeaua 5G. Necesită conexiune 5G optimă. Viteza reală poate varia în funcție de piață, operator și mediu de utilizator. ** Disponibilitatea modelului LTE variază în funcție de țară și operator. Viteza reală poate varia în funcție de piață, operator și mediu de utilizator. | |
Senzori | Senzor capacitiv de amprentă digitală (lateral), Accelerometru, Barometru, Senzor giroscop, Senzor geomagnetic, Senzor Hall, Senzor de proximitate, Senzor de lumină | |
Securitate | Samsung Knox, Samsung Knox Vault | |
Card SIM | Un Nano SIM* si un eSIM** * Cartela SIM vândută separat. Disponibilitatea poate varia în funcție de piață și operator ** Disponibilitatea eSIM poate varia în funcție de versiunea software, regiune și operator. Verificați cu operatorul dacă planul dvs. de rețea mobilă acceptă eSIM. | |
Culori | Bora Purple, Graphite, Pink Gold, Blue * Disponibilitatea poate varia în funcție de piață. |
Specificații Galaxy Z Fold4 | ||
Display | Ecran principal | 7.6-inci QXGA+* Dynamic AMOLED 2X Infinity Flex Display (2176 x 1812, 21.6:18) 120Hz adaptive refresh rate (1~120Hz) *Măsurată în diagonală, dimensiunea ecranului principal al lui Galaxy Z Fold3 5G este de 7.6 inci în dreptunghi complet și 7.4 inci, având în vedere colțurile rotunjite; suprafața vizibilă reală este mai mică datorită colțurilor rotunjite. |
Ecran secundar | 6.2-inci HD+ Dynamic AMOLED 2X Display (2316 x 904, 23.1:9) 120Hz rată de refresh adaptivă (48~120Hz) *Măsurată în diagonală, dimensiunea ecranului de acoperire al lui Galaxy Z Fold3 5G este de 6.2 inci într-un dreptunghi complet și 6.1 inci reprezentând colțurile rotunjite. Suprafața vizibilă reală este mai mică datorită colțurilor rotunjite și orificiului camerei. | |
Dimensiune & greutate | Pliat | 67.1 x 155.1 x 15.8mm(Balama) ~ 14.2mm(Pliere) |
Depliat | 130.1 x 155.1 x 6.3mm | |
Greutate | 263g | |
Camera | Camera frontală | 10MP Cameră selfie F2.2, Pixel size: 1.22μm, FOV: 85˚ |
Camera sub display | 4MP Cameră sub display F1.8, Pixel size: 2.0μm, FOV: 80˚ | |
Cameră triplă spate | 12MP Ultra Wide Camera F2.2, Pixel size: 1.12μm, FOV: 123˚ 50MP Wide-angle Camera Dual Pixel AF, OIS, F1.8, Pixel size: 1.0μm, FOV: 85˚ 10MP Telephoto Camera PDAF, F2.4, OIS, Pixel size: 1.0μm, FOV: 36˚ *Zoomul spațial 30X include zoom optic 3x și zoom digital 30x cu tehnologia AI Super Resolution. Mărirea peste 3x poate cauza o anumită deteriorare a imaginii. | |
AP | 4㎚ Procesor Octa-Core | |
Memorie | 12GB RAM cu 1TB Stocare internă 12GB RAM cu 512GB Stocare internă 12GB RAM cu 256GB Stocare internă * Disponibilitatea poate varia în funcție de piață. Spațiul de stocare real poate varia în funcție de piață, model, dimensiunea fișierului și format. | |
Baterie | 4,400mAh (typical) dual battery* * Valoare standard testată în condiții de laborator terță parte. Valoarea standard este valoarea medie estimată având în vedere abaterea capacității bateriei dintre probele de baterii testate conform standardului IEC 61960. Capacitatea nominală (minimă) este de 4275 mAh. Durata reală de viață a bateriei poate varia în funcție de mediul de rețea, de tiparele de utilizare și de alți factori. | |
Încărcare | Încărcare super rapidă* : Până la 50% încărcare în aproximativ 30 de minute cu adaptor de 25 W ** sau mai mare Fast wireless charging 2.0*** Wireless PowerShare**** * Încărcare prin cablu compatibilă cu QC2.0 și AFC. Rezultatele testelor interne de laborator Samsung, efectuate cu un adaptor de călătorie de 25 W, în timp ce acesta are 0% din putere rămasă, cu toate serviciile, funcțiile și ecranul oprite. Viteza reală de încărcare poate varia în funcție de utilizarea reală, condițiile de încărcare și alți factori. *** Încărcare wireless compatibilă cu WPC **** Wireless PowerShare este limitat la smartphone-uri Samsung sau alte mărci cu încărcare wireless WPC Qi, cum ar fi Galaxy Z Fold4, Z Flip4, seria S22, Z Fold3 5G, Z Flip3 5G, S21 FE 5G, seria S21, Z Fold2, seria Note20, S20 seria, Z Flip, seria Note10, seria S10, seria S9, seria S8, seria S7, seria S6, Note9, Note8, Note FE, Note5 și wearables precum Galaxy Buds2 Pro, Buds2, Buds Pro, Buds Live, Watch5, Watch5 Pro, Watch4, Watch4 Classic, Watch3, Watch Active2, Watch Active, Gear Sport, Gear S3, Galaxy Watch și Galaxy Buds. Este posibil să nu funcționeze cu anumite accesorii, huse sau alte dispozitive de marcă. Poate afecta recepția apelurilor sau serviciile de date, în funcție de mediul de rețea. | |
Rezistența la apă | IPX8 * IPX8 se bazează pe condițiile de testare pentru scufundare până la 1,5 metri în apă dulce timp de până la 30 de minute. Nu este recomandat pentru utilizarea pe plajă sau la piscină. Nu este rezistent la praf. | |
OS | Android 12L One UI 4.1.1 | |
Rețea și conectivitate | 5G*, LTE**, Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac/ax, Bluetooth® v5.2 *Serviciile 5G sunt acceptate numai în locațiile compatibile cu rețeaua 5G. Necesită conexiune 5G optimă. Viteza reală poate varia în funcție de piață, operator și mediu de utilizator. ** Disponibilitatea modelului LTE variază în funcție de țară și operator. Viteza reală poate varia în funcție de piață, operator și mediu de utilizator. | |
Senzori | Senzor capacitiv de amprentă digitală (lateral), Accelerometru, Barometru, Senzor giroscop, Senzor geomagnetic, Senzor Hall, Senzor de proximitate, Senzor de lumină | |
Securitate | Samsung Knox, Samsung Knox Vault | |
Card SIM | Pana la 2 Nano SIM* si un eSIM** * Cartela SIM vândută separat. Disponibilitatea poate varia în funcție de piață și operator. ** Disponibilitatea eSIM poate varia în funcție de versiunea software, regiune și operator. Verificați cu operatorul dacă planul dvs. de rețea mobilă acceptă eSIM. | |
Culori | Graygreen, Phantom Black, Beige * Disponibilitatea poate varia în funcție de piață. |
Specificații Galaxy Buds2 | |
Culori | Graphite, White, Bora Purple * Culorile disponibile pot varia în funcție de piață, operator de transport sau comerciant. |
Dimensiune și greutate | Căști: 19.9 x 21.6 x 18.7 mm, 5.5g Carcasa de încărcare: 50.1 x 50.2 x 27.7 mm, 43.4g |
Difuzor | Difuzor coaxial personalizat cu 2 căi (Tweeter + Woofer). |
Calitatea sunetului | 24bit Hi-Fi* 360 Audio with Direct Multi-Channel** *Sunetul Hi-Fi pe 24 de biți necesită dispozitive Samsung Galaxy care rulează OneUI 4.0 sau o versiune ulterioară și Galaxy Buds2 Pro. Suportul pentru sunet Hi-Fi pe 24 de biți poate varia în funcție de aplicație. ** Direct Multi-channel este acceptat de Android One UI versiunea 4.1.1 sau mai recentă, 360 Audio acceptă One UI 3.1 sau mai recent |
ANC & Sunet Ambiental | ANC*+High SNR Microphone (2 outer + 1 inner)** Ambient Sound Voice Detect*** ** Cu 3 microfoane SNR (Raport semnal/zgomot) ridicat, Galaxy Buds2 Pro poate elimina zgomotele mici prin captarea sunetelor de nivel inferior *** Galaxy Buds2 Pro poate distinge între zgomot și vocile umane. Când vorbiți, trece temporar în modul Ambient și reduce volumul media, astfel încât să puteți auzi conversațiile fără a scoate căștile. |
Baterie | Căști: 61mAh (tipic) Carcasă de încărcare: 515mAh (tipic) ** Capacitatea tipică a fost testată în condiții de laborator terțe. Capacitatea tipică este capacitatea medie estimată luând în considerare abaterea capacității bateriei dintre eșantioanele de baterii testate conform standardului IEC 61960-3. Capacitatea nominală este de 58 mAh (căști), 500 mAh (carcasa de încărcare). Durata reală de viață a bateriei poate varia în funcție de mediul de rețea, modelele de utilizare și alți factori. |
Timp de redare | Până la 5 ore / Până la 18 ore (ANC pornit) Până la 8 ore / Până la 29 ore (ANC oprit) * Căștile oferă până la 5 ore timp de redare cu ANC activat (până la 8 ore cu ANC dezactivat), în timp ce carcasa oferă până la 18 ore de viață a bateriei (până la 29 de ore cu ANC oprit) când carcasa și căștile sunt încărcate la 100%. Bazat pe teste interne. Timpul de redare audio a fost testat prin asocierea unui Galaxy Buds2 Pro de pre-producție cu un smartphone Galaxy lansat recent, cu setări implicite**, inclusiv ANC activat. Durata reală de viață a bateriei poate varia și depinde de condițiile de utilizare, setări, numărul de încărcări, puterea semnalului Bluetooth și alți factori ** Setarea implicită se referă la setarea originală pentru Galaxy Buds2 Pro când a fost lansat pentru prima dată, cu alimentarea pornită. |
Timp de vorbire | Până la 3.5 ore / Până la to 14 ore (ANC pornit) Până la 4.0 ore / Până la to 15 ore (ANC oprit) *Căștile oferă până la 3,5 ore timp de apel vocal cu ANC activat (până la 4 ore cu ANC dezactivat), în timp ce carcasa oferă până la 14 ore de viață a bateriei (până la 15 ore cu ANC oprit) atunci când carcasa și căștile sunt încărcate la 100%. Bazat pe teste interne. Durata apelurilor vocale a fost testată prin asocierea pre-producție Galaxy Buds2 Pro la un smartphone Galaxy lansat recent, cu setări implicite, inclusiv ANC activat. Durata reală de viață a bateriei poate varia și depinde de condițiile de utilizare, setări, numărul de încărcări, puterea semnalului Bluetooth și alți factori. |
Conectivitate | Bluetooth® 5.3, Auto Switching Codec: Samsung Seamless Codec HiFi (Samsung Proprietary) AAC, SBC |
Senzor | Accelerometru, giroscop, proximitate, sală, atingere, unitate de preluare a vocii (VPU) |
Compatibilitate | Android 8.0 sau versiuni mai noi cu mai mult de 1.5GB of RAM * Este posibil ca unele funcții să nu fie disponibile pe dispozitivele non-Samsung. Disponibilitatea poate varia în funcție de piață, operator sau dispozitiv conectat. |
Rezistența la apă | IPX7 * IPX7 se bazează pe condiții de testare de laborator pentru scufundare până la 1 metru de apă dulce timp de până la 30 de minute. Nu este recomandat pentru utilizare pe plajă sau la piscină. Carcasa de încărcare nu este rezistentă la apă. Dacă căștile sunt deteriorate, nu se garantează că sunt rezistente la apă. Dacă căștile sau mâinile dvs. sunt umede, acestea trebuie să fie uscate bine înainte de a fi manipulate sau plasate în carcasa de încărcare. |
Comentarii