fbpx

realme 10 – smartphone bun și ieftin

realme 10 – smartphone bun și ieftin

30 mart. 2023 Smartphone-uri

Nu o să vă prezint mereu doar flagshipuri, hai să rămânem cu picioarele pe pământ și să cumpărăm și smartphone-uri mai ieftine dacă nu avem bani de investit în device-uri pe care nu le folosim la adevărata lor valoare.

De exemplu, realme 10 este un smartphone mid-range ce costă aproximativ 1.200lei, se comportă ca orice alt smartphone nou, are un design superb și face tot ce face și un smartphone mai scump.

Poate multe caracteristici nu or să vă impresioneze, dar mereu să vă gândiți când vă dau detalii tehnice că acest smartphone costă doar 1.200lei.

Să începem cu ce mi-a plăcut cel mai mult la el și anume designul. Nu știu ce fac cei de la realme, dar în ultima perioadă au cele mai reușite design-uri pentru spate. Modelul testat de mine – Rush Black are un spate în gradient de la un gri închis la un albastru închis și niște reflexii foarte ciudate și interesante ale luminii. Și deși pare super lucios, nu prea rămân amprente pe el. Dar stați fără griji, o să primiți și o husă de silicon semi-transparentă în cutie pentru protecție și ca să scăpați complet de amprente.

Spatele seamănă un pic cu cel de la realme 10 Pro Coca-Cola, dar este mult mai clasic cu acest gradient plăcut.

Ecranul este Super Amoled de 6,4 inci cu o rată de refresh de 90Hz și 411ppi. Se vede foarte bine și este și foarte luminos. Chiar nu am ce reproșa la capitolul ecran.

Sistemul de camere foto este un pic… în urmă, clar nu îți cumperi acest telefon ca să faci poze super reușite. O să faci poze reușite, dar nu te aștepta la o calitate precum la telefoanele mult mai scumpe, dar culorile par naturale și plăcute.

realme 10 are un sistem principal foarte bine 2 camere foto – de 50MP wide și 2MP de adâncime – iar pozele cu subiectul în focus chiar au un fundal blurat frumos. Poți poza wide sau la 2x – ceea ce nu recomand.

Camera de selfie e ceva mai bună decât mă așteptam, este de 16MP wide, cu mod HDR și poate filma 1080 la 30fps – precum camera principală.

realme 10 vine cu sistemul de operare Android 12 cu interfața realme 3.0 ce arată destul de bine, cu un procesor MediaTek MT8781 – destul de bun pentru acest price range și 8GB RAM. Memoria internă este de 128GB, cam puțin, dar vine și cu slot pentru cardul de memorie micro-SD.

realme 10 are jack pentru căști, are NFC – poți plăti cu el, are senzor de amprentă, dar sub ecran și pe butonul de on-off (unii preferă așa) și nu are încărcare wireless și nici nu este 5G – dacă asta mai interesează pe cineva.

Bateria este de 5.000mAh, destul de mare și sigur o să te țină fără probleme peste o zi de utilizare normală. Iar o incărcare completă o să fie făcut în aproximativ 1h datorită încărcatorului de 33wați.

Pentru 1.200lei, realme 10 îți oferă tot ce ai nevoie și tot ce ai plătit. Mi-ar fi plăcut o cameră un pic mai bună, dar dacă nu ești pasiunat de fotografie, probabil o să te încânte mai mult bateria mare, ecranul foarte bun și performanța ridicată la acest preț de neratat.

Modelul mai este disponibil și pe o nuanță mult mai deschisă – Clash White ce mi se pare că arată chiar și mai bine decât modelul Rush Black.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.