AC1200 Whole Home Mesh WiFi System este noul sistem de routere Wi-Fi de tip Mesh, lansat de Tenda, perfect pentru a acoperi case cu suprafețe mai mari, de circa 200 metri pătrați.
Mesh WiFi sau Whole Home WiFi sunt sisteme formatedintr-un router principal care se conectează direct la modemul dvs. și o serie de module prin satelit sau noduri plasate în diferite puncte din casă pentru o acoperire completă a WiFi-ului. Acestea fac parte dintr-o singură rețea wireless și partajează același SSID și parola, spre deosebire de routerele WiFi tradiționale.
AC1200 Whole Home Mesh WiFi System
În cutie avem 2 cuburi – forma lor este perfect cubică – cu latura de 9cm, 2 alimentatoare pentru curent și un cablu patch de ethernet.
Aspectul acestora este destul de plăcut, dar simplu. Fiind albe, cel mai probabil că nu vor ieși în evidență, oriunde le-ai plasa prin casă. Designul exterior este destul de simplu, latura superioară având un pattern mai „vălurit” pentru diversitate. Antenele pentru semnal sunt interne și au puterea de 3dBi.
Pe spatele fiecărui cub avem conector pentru priză, un buton de reset și 2 porturi de conector ethernet RJ45, unul pentru intrare WAN și unul pentru a putea conecta un device prin cablu direct, valabil pentru nodul principal, iar pentru oricare alt nod secundar legat la rețea aceste 2 porturi sunt folosibile ca porturi LAN. Pe spate sunt și găuri pentru montarea direct pe perete, dacă vreți asta.
Instalarea celor două cuburi este extrem de ușoară, cu ajutorul aplicației de mobile Tenda Wi-Fi. Se setează routerul principal (primul conectat la rețea este considerat principal), iar după setarea lui, cu ajutorul aplicației Tenda Wi-Fi de pe telefon, îl poți porni pe al doilea, care automat caută un existența unui router principal. Odată găsit, preia datele rețelei și totul este gata. Singurul lucru care mai rămâne de făcut este să te joci cu poziționarea lor prin casă pentru a obține un semnal cât mai puternic.
Mi se pare ciudat că portul WAN nu este gigabit, este doar 10/100Mbps. Pentru a beneficia de viteză ridicată, va trebui să conectezi routerul la Internet, tot prin Wi-Fi, ceea ce nu numai că adaugă instabilitate conexiunii, dar dacă vrei să fie singurul sistem de routere din casă, atunci vei depinde ori de Wi-Fi-ul de la routerul providerului de Internet, ori va trebui să îți conectezi încă un router între, lucru care complică inutil lucrurile și va trebui să treci Internetul tău prin prea multe device-uri, adăugând latență doar ca să poți beneficia de viteze superioare 100Mbps. Pe rețeaua 5G poți atinge viteze de până la 867 Mbps, iar pe rețeaua de 2.4G viteze de 300 Mbps.
Scopul principal al acestor 2 cuburi este de a acoperi o suprafață cât mai mare. De ce să te chinui cu tot felul de range extendere când poți pleca din start cu 2 routere care lucrează împreună? Evident, dacă vrei să beneficiezi de o rețea Gigabit, va trebui să ai al treilea router capabil să preia Gigabit pe cablu, care la rândul lui să dea celor 2 cuburi semnal prin wireless. Puțin cam complicat, dar astfel de probleme le ai doar la instalare. Iar aici vine Tenda și te ajută, fiindcă LED-ul de la nodul secundar îți va indica dacă puterea semnalului este prea slabă (adică l-ai plasat prea departe de nodul principal) prin flash-uirea culorii Galben. Pentru a avea un semnal decent, va trebui să muți acest cub până când ledul lui va fi verde.
Ca și în cazul range extenderelor, va trebui să ai un sistem mobil (laptop, tabletă, orice) pentru a putea testa cel mai bine acoperirea semnalului. În testări trecute am făcut tot felul de comparații, care nu prea își au rostul aici, deoarece nu mai este un singur punct de mișcat, ca în cazul extenderului, acum ai două, deci mult mai multe variabile care nu pot fi testate sau demonstrate prea bine.
Așadar, va trebui să experimentați voi, în casa voastră, cu cele mai bune amplasamente pentru aceste două cuburi. Dar rezultate bune se pot obține foarte ușor. Am reușit să am o acoperire mai bună decât am cu un router normal, mult mai bună. Acest sistem este foarte util pentru casele/apartamentele mari, cu mai multe etaje sau care au pereții foarte groși. Acest sistem e perfect la mine acasă, mai ales că pereții mei au o grosime de aproximativ 40cm.
Per total, sistemul Tenda Nova MW3 este un sistem de 2 routere, sau mai multe (există pachete cu mai multe bucăți), la care poți oricând adăuga mai multe routere identice, pentru a mări acoperirea rețelei. De notat că repetând același semnal adaugi latență, deoarece toate aceste device-uri mai întâi comunică între ele și după trimit datele tale prin lanț și către destinație, deci trebuie verificat dacă nu poți obține rezultate similare cu mai puține routere sau cu alte sisteme.
Pentru acasă, este un sistem foarte ușor de instalat, ușor de menținut și de mărit, în eventuala nevoie.
De asemenea, aspectul general, cubic, este unul plăcut, neieșind în evidență cu antene masive. Astfel, putând fi plasat cam oriunde prin casă, nu o să atragă atenția.
La capitolul performanțe, Tenda Nova MW3 s-a comportat decent în modul cu 2 module, latența fiind relativ scăzută, nedetectabilă. Îl recomand pentru cei care vor să seteze o rețea foarte rapid și nu vor să se chinuie cu range extendere. Pentru cei care vor totuși conexiune prin cablu, cuburile au 2 porturi fiecare, deci poți conecta cablul de Internet + 1 PC în cazul router-ului principal, pentru a avea acces la conexiunea stabilă prin cablu. Fiecare nod secundar va avea 2 porturi utilizabile, dar deja conexiunea este filtrată prin wireless (legătura între nodul principal și secundar fiind wireless).
Comentarii