fbpx

Gadget Week: 1-8 ianuarie 2017

Gadget Week: 1-8 ianuarie 2017

8 ian. 2017 Gadget Week

Începem anul în forță cu device-urile lansate la Consumer Electronic Show (CES) 2017 – Las Vegas.

Ediția Gadget Week live:

1. Kingston Digital a lansat Stick-ul USB cu cea mai mare capacitate de stocare din lume.

Dispozitivul de stocare USB DataTraveler Ultimate Generation Terabyte (GT), care dispune de cea mai mare capacitate de stocare din lume. DataTraveler Ultimate GT oferă o capacitate de stocare de până la 2TB și o performanță USB 3.1 Gen 1 (USB 3.0).

DTultimateGT

DataTraveler Ultimate GT oferă o calitate superioară într-un design high-end, fiind protejat de o carcasă metalică fabricată dintr-un aliaj de zinc, pentru a rezista la șocuri. Dimensiunea compactă le oferă entuziaștilor tech sau utilizatorilor profesionali o soluție portabilă de stocare și transfer al fișierelor de mari dimensiuni.

DataTraveler Ultimate GT va fi disponibil din februarie, cu capacități de stocare de 1TB și 2TB. Dispune de o garanție de 5 ani și suport tehnic gratuit.

Detalii

2. Cele mai noi produse Lenovo lansate la CES

– Familia ThinkPad X1 

Noul ThinkPad X1 Carbon, disponibil în varianta clasică ThinkPad Black și o nouă culoare argintie, este cel mai ușor notebook de business cu ecran de 14 inchi, cântărind doar 1,13 kg. Cu o durată de utilizare a acumulatorului de până la 15 ore, ideală pentru deplasări prelungite.

ThinkPad X1 Yoga este extrem de flexibil și se adaptează cu ușurință la nevoile utilizatorilor, oferind o experiență multi-modală autentică. Acesta poate afișa culori uimitoare și tonuri întunecate absolute, fiind singurul notebook de 14 inch cu ecran OLED. Stiloul reîncărcabil optimizat și tastatura adaptabilă îmbunătățită completează experiența oferită de ThinkPad X1 Yoga.

Noua generație ThinkPad X1 Tablet continuă să impresioneze prin greutatea redusă, modularitate și versatilitate.

– Noul Miix 720 – include toate funcțiile necesare pentru a lucra mai inteligent, fiind echipat cu un ecran de 12 inch QHD+, o tastatură integrată cu suport tactil pentru o mai mare precizie, precum și cu un procesor Intel Core i7 de până la a 7-a generație și Thunderbolt 3, cel mai rapid port disponibil pe un PC în prezent.

– Lenovo Legion – Gaming

Lenovo lansează și primele dispozitive sub noul brand, noile laptopuri Lenovo Legion Y720 și Lenovo Legion Y520 pentru o experiență de gaming modernă.

Două laptopuri de gaming puternice, concepute pentru toți jucătorii, Lenovo Legion Y720 și Lenovo Legion Y520 le oferă gamerilor o tehnologie de ultimă generație care le permite să se bucure de o experiență imersivă superioară.

– Lenovo Phab 2 Pro, primul smartphone integrat cu tehnologia Tango, este acum disponibil online și în magazinele partenere, oferindu-le utilizatorilor de smartphone-uri din întreaga lume experiențe de Augmented Reality unice pe dispozitive mobile. În calitate de smartphone de referință pentru toți dezvoltatorii de aplicații Tango, Lenovo Phab 2 Pro este optimizat pentru noul val de aplicații dedicate. Pentru a susține tehnologia Tango, smartphone-ul este prevăzut cu o serie de senzori care captează 250.000 de indicatori pe secundă și procesează informații din detectarea mișcărilor, scanarea suprafețelor și detectarea adâncimii.

Detalii

3. Noile modele Samsung Galaxy A 2017

Galaxy A7_Peach Cloud

Noua serie Galaxy A prezintă o ramă de metal și sticlă 3D pe partea din spate, bazate pe design-ul  specific produselor premium Samsung.

Surprinde momentele importante cu camera frontală și principală de 16 megapixeli, care sunt acum mai stabile datorită unui autofocus precis, ce permite realizarea fotografiilor și selfie-urilor clare, chiar și atunci când acestea sunt făcute în condiții de luminozitate redusă. Cu Galaxy A (2017), selfie-urile nu au fost niciodată mai ușor de capturat. Apasă oriunde pe ecran pentru a realiza un selfie la rezoluție ridicată cu butonul mobil al camerei și folosește ecranul ca bliț pentru fotografii mai luminoase.

Detalii

4. Logitech lansează căștile audio Logitech G533 Wireless Gaming Headset.

Căștile Logitech G533 integrează cu success populara funcționalitate auto-mute a microfonului pliabil si îmbunătățește anularea zgomotului de fond și reglajul EQ pentru a oferi cel mai clar semnal audio în perioada discuțiilor care au loc în sesiune profesioniste de jocuri. Noul filtru pop de reducere a zgomotelor diminuează impactul sonor al șuieratului, sâsâitului și pocniturilor.

Acumulatorii reîncărcabili ai căștilor Logitech G533 pot rezista timp de până la 15 ore fără întrerupere în urma unei singure încărcări făcând din aceste căști accesoriul perfect chiar și pentru cele mai lungi sesiuni de gaming. De asemenea, acumulatorii pot fi schimbați.

Detalii

5. Device-urile de gaming lansate de HyperX la CES 2017

HyperX a lansat la CES, Las Vegas, Cloud Revolver S (primele căști pentru gaming cu sunet surround Dolby), noua tastatură de gaming RGB, mouse-ul de gaming Pulsefire și altele.

Cloud Revolver S le oferă gamerilor o experiență Dolby imersivă, prin simpla apăsare a unui buton – HyperX Plug and Play, nefiind necesar un alt program software. HyperX a inclus tehnologia Dolby Headphone într-un nou adaptor USB de rețea, care oferă un sunet imersiv și de calitate superioară, prin simpla apăsare a unui buton.

Detalii

6. Acer Predator 21 X – primul notebook cu ecran curbat din lume

Acer a prezentat la CES primul notebook cu ecran curbat din lume – Predator 21 X. Dar asta nu e tot, Predator 21 X este un notebook mult mai avansat decât oricare altul disponibil pe piață în acest moment și arată incredibil!

acer-predator-21-x

Primul notebook din lume cu ecran curbat IPS de 21″ (rezoluție 2560×1080 cu rată de refresh de 120Hz) oferă o experiență de gaming cu adevărat captivantă, în special în combinație cu tehnologia eye-tracking de la Tobii. Această tehnologie permite jucătorilor să identifice inamicii, să țintească sau să se adăpostească printr-o simplă privire la obiectele de pe ecran, în peste 45 de jocuri, cum ar fi Elite Dangerous, Deus Ex: Mankind Divided sau WATCH DOGS 2™. Ecranul curbat este dotat cu tehnologia NVIDIA G-SYNC ce asigură o experiență de joc fluidă și clară.

Sub carcasa curbată a notebook-ului se află un motor puternic ce așteaptă să fie dezlănțuit. Predator 21 X GX21-71 este echipat cu placă grafică duală NVIDIA GeForce GTX 1080 cu SLI și cu un procesor overclockable Intel Core i7-7820HK din generația 7, pentru performanțe și timpi de răspuns fără egal.

Detalii

7. Produsele lansate de ASUS la CES 2017

ZenFone AR este primul telefon din lume compatibil Tango și Daydream, oferind experiențe incredibile de AR (realitate augmentată) și VR (realitate virtuală), iar ZenFone 3 Zoom are un sistem cu două camere foto (că tot e la modă acum), cu zoom 12X, fiind cel mai subțire telefon din lume cu baterie de capacitate mare, de 5000mAh. ZenFone 3 Zoom are un design total diferit față de modelul anterior care din spate semănă destul de mult cu o cameră foto compactă.

ASUS a anunțat ZenBook 3 Deluxe (UX490), o versiune îmbunătățită a laptopului ZenBook 3.

asus_zenbook_3_deluxe_ux490_14in_screen_compact_1kg_design

Seria ZenBook 3 este concepută să ofere performanțe fără precedent, iar ZenBook 3 Deluxe trece la un nou nivel grație procesoarelor Intel Core din generația a șaptea, a memoriilor RAM LPDDR3 2133MHz de până la 16GB și a SSD-ului PCI Express de până la 1TB, cel mai mare SSD disponibil. Două porturi USB Type-C (USB-C) permit conexiuni Thunderbolt 3 cu viteze de până la 40Gbps, extinderea pe două ecrane externe 4K UHD și reîncărcarea altor dispozitive.

ASUS ZenBook 3 Deluxe marchează o realizare inginerească aproape imposibilă și anume montarea unui ecran de 14″ într-o carcasă compactă de 13″, cu o grosime de 12,9 mm și o greutate de numai 1,1 Kg. ZenBook 3 Deluxe urmează o filosofie de design foarte simplă: fără compromisuri.

Detalii smartphone-uri + Detalii ZenBook

 

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.